Salariul minim. Succesorul lui Cîțu la Finanțe a oferit EXPLICAȚII

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Declarație făcută după audierile din comisii
Declarație făcută după audierile din comisii

Proiectul de buget pentru anul 2021 este în lucru şi va fi transmis Parlamentului la începutul anului viitor, a declarat miercuri ministrul propus pentru Ministerul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, la ieşirea la de la audierile din comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi din Senat.

"Proiectul de buget ştiţi foarte bine că este în lucru şi în cel mai scurt timp împreună îl vom finaliza şi îl vom transmite la Parlament...La începutul anului viitor, sigur", a declarat Alexandru Nazare, întrebat de jurnalişti despre proiectul de buget.

De asemenea, premierul desemnat, Florin Cîţu, a afirmat că, în ceea ce priveşte salariul minim, Guvernul va lua decizia urma discuţiilor cu sindicatele şi patronatele. "Există câteva propuneri, dintre acele propuneri vom alege pe cea mai bună pentru români şi pentru România", a spus Florin Cîţu.

La audierile din Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senat, Alexandru Nazare a precizat că proiecţia indicativă pentru deficitul anului viitor este de 7% din PIB, de la 9,1% din PIB cât este în prezent.

Citește și Miniştrii propuşi în Cabinetul Cîțu au trecut primul HOP

"Este o ţintă, dacă se poate mai ambiţioasă foarte bine, dar acesta este ţinta indicativă la momentul actual", a spus Alexandru Nazare. Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi cei din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital de la Senat au avizat favorabil mandatul cu 20 voturi pentru, 12 împotrivă şi nicio abţinere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0911
USD
Azi 4.3449
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3449 RON
GBP flag1 GBP = 5.8140 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.8718 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1499 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4665 RON
XAU flag1 XAU = 604.5466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384982.87RON
1 ETH = 13001.80RON
1 LTC = 336.50RON
1 XRP = 8.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23857.77-0.41%
BET-BK4738.55-0.50%
BET-EF1297.21-0.36%
BET-FI91629.88-0.44%
BET-NG1761.46-0.15%
BET-TR55869.06-0.40%
BET-TRN53968.11-0.40%
BET-XT2061.60-0.42%
BET-XT-TR4719.33-0.42%
BET-XT-TRN4571.16-0.42%
BETAeRO932.430.15%
BETPlus3470.73-0.39%
RTL53660.54-0.41%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel