SALARII 2019. Ultimele noutăți: de la 6.000 de lei, la 1.700

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:
Există situații în care indemnizația de șomaj de poate cumula cu salariul
Există situații în care indemnizația de șomaj de poate cumula cu salariul

Cele mai mari salarii medii din România se regăsesc în serviciile din domeniul informației în timp ce în confecționarea articolelor de îmbrăcăminte sunt cele mai mici.

Câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 18,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.936 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 14,4%.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.933 lei în februarie, în creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut (+17,9%), dar în scădere faţă de luna precedentă cu 3 lei (-0,1%).

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 205,1%, cu 1,8 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2019.

Cele mai bune salarii medii net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6683 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1728 lei).

Citește și:Angajații cer salarii compensatorii ca în Occident. ”50 nu 13 și pensie viageră”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0859
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0844
USD
Azi 4.3906
Diferența 0.0081
Zi precendentă 4.3825
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3980 RON
GBP flag1 GBP = 5.7655 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8528 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1410 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4344 RON
SEK flag1 SEK = 0.4632 RON
XAU flag1 XAU = 581.2510 RON
Monede Crypto
1 BTC = 401458.10RON
1 ETH = 13580.06RON
1 LTC = 411.26RON
1 XRP = 9.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23409.25-0.17%
BET-BK4555.790.13%
BET-EF1280.56-0.30%
BET-FI90888.180.58%
BET-NG1741.61-0.26%
BET-TR54584.42-0.17%
BET-TRN52750.08-0.17%
BET-XT2028.58-0.10%
BET-XT-TR4628.60-0.10%
BET-XT-TRN4484.77-0.10%
BETAeRO944.861.12%
BETPlus3408.06-0.18%
RTL52701.83-0.18%

Opinii

Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...

Mircea Coșea / Foto: Arhivă

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel