Rusia protestează! Ce TAXĂ vrea să instituie UE

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Rusia protestează! Ce TAXĂ vrea să instituie UE
Rusia protestează! Ce TAXĂ vrea să instituie UE

Moscova a protestat miercuri faţă de intenţia Uniunii Europene ca pentru rambursarea datoriilor ce vor fi create pentru constituirea fondului european de redresare post-pandemie să introducă o taxă pe carbon percepută asupra produsele importate de blocul comunitar, o măsură care ar fi foarte costisitoare pentru Rusia, ţară foarte dependentă de exporturile de hidrocarburi, consemnează AFP.

''Dorinţa partenerilor noştri europeni de a introduce o taxă pe carbon sub acoperirea agendei climatice a stârnit preocupări într-un anumit număr de ţări'', a declarat Dmitri Medvedev, fost prim-ministru rus şi în prezent vice-preşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

O asemenea taxă ''va avea de asemenea consecinţe foarte grave asupra economiei rusă, întrucât industriile noastre de bază, precum metalurgia feroasă şi neferoasă, industria chimică, energetică ar putea fi afectate'', a explicat Medvedev, insistând însă asupra petrolului şi cărbunelui rusesc.

Producătorii de ceasuri de LUX în plină DISPERARE. Ce măsuri vor adopta

''Pierderile financiare ale exportatorilor naţionali (ruşi) se vor ridica la miliarde de euro'', a menţionat el, făcând referire la estimările Academiei de ştiinţe ruse.

Şefii de stat şi de guvern din statele UE au convenit luna trecută asupra emiterii de datorie comună pentru constituirea unui fond de redresare post-pandemie în valoarea de 750 de miliarde de euro, dintre care 390 de miliarde vor fi accesate de statele membre ca subvenţii şi 360 de miliarde ca împrumuturi.

Aceşti bani urmează să fie atraşi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare şi partea de subvenţii va fi rambursată prin instituirea de noi taxe la nivelul UE, mai ales taxe de mediu, printre ele fiind şi această taxă pe carbon asupra produselor importate în blocul comunitar şi care ar urma să fie instituită înainte de anul 2023.

Calificând o asemenea măsură drept ''protecţionism latent (...) care va îngrădi accesul mărfurilor ruseşti pe piaţa UE'', Medvedev a subliniat necesitatea negocierii acestei chestiuni atât în format bilateral cu UE cât şi cu organizaţiile internaţionale abilitate, precum Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Mare producătoare de materii prime, în special petrol şi gaze naturale, Rusia obţine o mare parte a veniturilor ei bugetare din exportul acestora, mai ales către Europa. Pentru a diminua dependenţa faţă de exporturile de materii prime, preşedintele Vladimir Putin a stabilit obiectivul ca până în anul 2030 Rusia să-şi crească până la un procent de cel puţin 70% ponderea exporturilor altele decât hidrocarburi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296099.76RON
1 ETH = 8784.75RON
1 LTC = 236.63RON
1 XRP = 6.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28774.120.68%
BET-BK5729.830.52%
BET-EF1543.900.75%
BET-FI109503.86-0.08%
BET-NG2067.840.74%
BET-TR67381.920.68%
BET-TRN65089.250.68%
BET-XT2493.770.59%
BET-XT-TR5708.640.59%
BET-XT-TRN5529.410.59%
BETAeRO1019.91-0.14%
BETPlus4167.100.65%
RTL64734.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel