Românii pot cere de la stat, de MÂINE, 25.000 de euro

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7601 lei/euro
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7601 lei/euro

În această săptămână debutează un nou program finanțat de Administrația Fondului de Mediu prin care românii pot obține un sprijin financiar de 25.000 de euro pentru panouri solare fotovoltaice.

Programul vine în sprijinul celor care au locuințe ce nu sunt racordate la rețeaua electrică națională, precum sunt gospodăriile din cătunele izolate.

Una din condițiile care trebuie îndeplinite pentru a accesa acest program, este aceea că locuința trebuie să se afle la o distantă mai mare de 2 km de rețeaua națională.

Cei care dețin locuințe în zone izolate și fără acces la rețea, pot cere prijinul financiar în perioada 10 aprilie - 10 iulie 2019, suma maximă care poate fi solicitată fiind de 25.000 de euro.

Citește și: 

Enel intră în cursa pentru fotovoltaice. Bonus de 20.000 de lei

Pentru anul 2019, programul are alocată suma de 230 milioane de euro.

Finanțarea este nerambursabilă iar beneficiarii nu vor trebui să plătească înapoi niciun leu, dar suma nu va fi virată toată odată, ci pe perioada implementării.

Cu alte cuvinte, cei care doresc panouri fotovoltaice nu vor trebui să plătească din buzunat nici pentru achiziționare și nici pentru montare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 394528.08RON
1 ETH = 13553.47RON
1 LTC = 349.58RON
1 XRP = 9.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel