România este despăgubită de Comisia Europeană pentru pesta porcină

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
evaziunea fiscală
evaziunea fiscală

România va primi anul acesta un grant de 15,83 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru despăgubirile acordate în cazul pestei porcine africane în anul 2019, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, într-o conferinţă de presă.

'Săptămâna trecută am avut la Bruxelles întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene şi cu şefii serviciilor veterinare din statele membre şi am prezentat o informare la zi cu stadiul actual al focarelor de pestă porcină africană (PPA) la nivelul României, dar şi un draft la noua strategie cu privire la noua abordare a planului de combatere şi control al PPA.

Ce se întâmplă cu tarifele pentru energia electrică livrată clienților

Cel mai important lucru (..) am reuşit să publicăm o decizie grant care prevede acordarea a 15,813 milioane de euro pentru România, în 2019, pentru rambursarea a 75% din costurile eligibile alocate pentru despăgubirii în cazul pestei porcine africane, dar şi a unei plăţi de 50%, respectiv 6 milioane de euro pentru 2018 şi 7,5 milioane de euro pentru 2019. Aceşti bani vor veni însă anul viitor. Este o realizare a serviciilor veterinare faptul că împreună cu echipa mea, am beneficiat de credibilitate şi cei de la CE ne-au dat tot sprijinul.

Ne-au propus să avem experţi de la Comisie, începând cu luna ianuarie-februarie, astfel încât această nouă strategie să fie în concordanţă cu prevederile europene şi să putem accesa şi alte fonduri pentru politici de piaţă', a spus şeful ANSVSA. El a precizat că au fost prezentate CE măsurile pe care le are în vedere pentru combaterea PPA, dificultăţile cu care se confruntă autorităţile pentru gestionarea eficientă a bolii, dar şi faptul că planul actual a fost asumat doar de ANSVSA.

'De acum încolo acest plan trebuie să fie un plan al României, în care toţi factorii decizionali trebuie să fie implicaţi, respectiv fermierii, industria alimentară, Colegiul Medicilor Veterinari, Ministerul Mediului şi Ministerul de Interne trebuie să fie semnatari şi cu toţii să ne asumăm acest plan ca să reuşim să eradicăm această boală. Noua strategie este elaborată cu termene foarte clare, pe termene scurte, medii şi lungi', a adăugat Chioveanu.

Potrivit sursei citate, noua strategie pentru PPA va fi finalizată la sfârşitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie, după care ea va fi aprobată de Grupul Naţional de Experţi şi în funcţie de bugetul alocat va fi avizată de Ministerul Agriculturii şi 'apoi toţi ceilalţi implicaţi în gestionarea şi implementarea acestei noi strategii vor veni alături de noi'.

Conform datelor din 17 decembrie prezentate de ANSVSA, pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în România în 242 de localităţi din 26 de judeţe, cu un număr de 670 de focare (dintre care 12 focare în exploataţii comerciale şi patru focare în exploataţii de tip A), în alte 10 judeţe fiind diagnosticate doar cazuri la mistreţi. De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, şi până în prezent, au fost eliminaţi 542.459 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.412 de cazuri la mistreţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 326730.85RON
1 ETH = 16450.59RON
1 LTC = 435.36RON
1 XRP = 2.88RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel