Regimul de 24 de ani a lui Bashar al-Assad a căzut

siria_65682500
Mii de oameni au sărbătorit pe străzi căderea reginului Assad
Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea publică de duminică dimineaţă, că au eliberat Damascul şi că au răsturnat regimul de 24 de ani a lui Bashar al-Assad, precizând că toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, relatează Reuters şi AFP.

Assad, care a zdrobit orice formă de disidenţă şi a încarcerat mii de persoane, a fugit de la Damasc spre o destinaţie necunoscută duminică, au declarat pentru Reuters doi ofiţeri de rang din armată, în timp ce rebelii au intrat în capitală fără a întâmpina rezistenţă armată.

În comunicatul citit la televiziune, rebelii au anunţat căderea "tiranului" Bashar al-Assad şi eliberarea capitalei Damasc. De asemenea, ei au precizat că au eliberat toţi deţinuţii "închişi pe nedrept" şi au cerut protejarea bunurilor statului sirian "liber".

Zeci de persoane s-au adunat în centrul capitalei Damasc pentru a sărbători căderea regimului, potrivit AFP. În Piaţa Omeiazilor, zgomotul focurilor de armă s-a amestecat cu strigătele de "Allahu Akbar" (Dumnezeu e mare).

"Aşteptam această zi de multă vreme", a declarat Amer Batha din Piaţa Omeiazilor pentru AFP. "Nu-mi vine să cred că trăiesc acest moment. Începe o nouă poveste pentru Siria", a declarat telefonic acest locuitor al Siriei.

Rebelii anunţaseră mai devreme pe aplicaţia Telegram fuga preşedintelui, proclamând Damascul "oraş liber".

"Assad a părăsit Siria de pe aeroportul internaţional înainte ca membrii forţelor armate şi de securitate să părăsească" locul, a declarat pentru AFP directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), Rami Abdel Rahman.

"Evenimentele extraordinare" în curs în Siria, sunt urmărite "atent" de preşedintele american, Joe Biden, potrivit Casei Albe.

Într-o înregistrare video publicată pe contul său de Facebook, premierul sirian Mohamed al-Jalali s-a declarat gata să coopereze cu orice nouă conducere aleasă de popor, precizând că se va afla duminică seară în biroul său de la sediul guvernului pentru orice procedură de "cedare" a puterii.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close