Prețul carburanților la început de săptămână. Cât costă benzina și motorina

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Așteptând să se umple rezervorul / FOTO: Freepik
Așteptând să se umple rezervorul / FOTO: Freepik

Se apropie data la care, 1 iulie 2024, accizele la carburanți vor crește pentru a doua oară în acest an, iar companiile de resort aplică o politică de prețuri prudentă. Oricum, benzina standard este tot mai aproape de 7 lei/litru. 

Deci, de la 1 iulie acciza la benzină fără plumb va urca la 2.382,84 lei/1000 litri, de la 2.019 lei/1000 litri cât a fost la 1 ianuarie. În cazul motorinei, se va ajunge 2.183,85 lei/1000 litri, pornind de la 1.850 lei/1000 litri, valoarea accizei valabile în prima zi a anului. 

Este evident că fără nici o strădanie din partea companiilor petroliere, prețurile vor crește automat. Iar sentimentul este că benzinarii scad acum valoarea litrului de carburant pentru ca, de la 1 iulie, prețurile să nu urce la cer. Ar fi una din explicațiile menținerii, de câteva săptămâni bune, a acestui trend descendent. 

Pe de altă parte, nici pe piața petrolului nu se întâmplă nimic ieșit din comun care să antreneze o creștere a prețurilor la benzină și motorină. Ceea ce se constată este o aliniere a prețurilor la cele două referințe de carburanți. Dacă până recent diferența era considerabilă între benzină, mult mai scumpă, și motorină, acum ea s-a redus și nu este exclus ca, pe măsură ce se apropie 1 iunie, să se diminueze și mai mult. 

Care sunt, în aceste condiții, cele mai mici și mai mari prețuri oferite astăzi, 27 mai, de stațiile de alimentare din București, conform peco-online. 

BENZINA STANDARD

Cel mai mic preț: 7,04 lei/litru (Petrom, str. Dr. Herescu Petre nr. 2A)

Cel mai mare preț: 7,26 lei/litru (câteva benzinării Rompetrol, precum cea de pe șos. Gheorghe Ionescu Sisești 46-48 sau de pe șos. Pipera-Tunari 1A)

BENZINA SUPERIOARĂ

Cel mai mic preț: 7,60 lei/litru (Petrom, str. Dr. Herescu Petre nr. 2A)

Cel mai mare preț: 7,95 lei/litru (Mai multe stații Rompetrol, inclusiv cele de pe str. Valea Oltului nr. 93-99, bd. Bucureștii Noi 48 sau șos. Chitilei 128A)

MOTORINA STANDARD

Cel mai mic preț: 7,08 lei/litru (Socar, str. Vasile Lascăr nr. 141A)

Cel mai mare preț: 7,25 lei/litru (Rompetrol, șos. Chitilei 128A, sos. Gheorghe Ionescu-Sisești 46-48, șos. Pipera-Tunari 1A, bd. Bucureștii Noi 48)

MOTORINA SUPERIOARĂ 

Cel mai mic preț: 7,47 lei/litru (Lukoil, bd. Preciziei nr. 34)

Cel mai mare preț: 7,80 lei/litru (aceleași benzinării Rompetrol enumerate mai sus).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501997.52RON
1 ETH = 19675.44RON
1 LTC = 495.93RON
1 XRP = 13.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20899.010.14%
BET-BK4043.560.24%
BET-EF1132.070.17%
BET-FI73655.28-0.08%
BET-NG1525.780.29%
BET-TR48499.040.14%
BET-TRN46891.980.14%
BET-XT1790.510.13%
BET-XT-TR4068.230.14%
BET-XT-TRN3943.500.14%
BETAeRO950.35-0.26%
BETPlus3060.850.14%
RTL46763.000.15%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel