Presa britanică, reacții diametral opuse față de prima zi de ”libertate”

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană
Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană

Marea Britanie îşi ia înapoi în mâini "destinul", dar despărţirea de UE este una "fără tam-tam", la mai bine de patru ani de la referendumul asupra Brexitului, au subliniat cotidianele britanice în ediţiile care apar vineri, informează AFP.

Pentru tabloidul ultra-naţionalist Daily Express, este o sărbătoare: "Viitorul nostru, Regatul nostru, Destinul nostru" titrează ziarul triumfător, afişând o imagine a drapelului britanic ştampilat cu cuvântul 'LIBERTATE'.

Brexit şi vaccinul COVID fabricat în Marea Britanie vor forma o "trambulină pentru redresarea naţională" în 2021, a declarat premierul Boris Johnson pentru The Daily Telegraph. Într-un articol pentru acest cotidian conservator pro-Brexit, unde a lucrat ca jurnalist, Boris Johnson promite un an al "schimbării şi al speranţei", întru-un moment în care ţara este afectată puternic de pandemia noului coronavirus care a provocat o criză economică istorică.

Alte cotidiene s-au exprimat mai prudent, aşa cum este cazul publicaţiei The Independent: "Retragere sau derivă?" se întreabă ziarul. Prima sa pagină îi prezintă pe principalii actori ai Brexitului, printre care premierul Boris Johnson, sub formă de peşti, o trimitere la unul din punctele majore care au creat tensiuni în negocierile cu Uniunea Europeană: drepturile de pescuit.

"În criză, fără tam-tam, Regatul Unit pune capăt în sfârşit erei europene", notează cotidianul de stânga The Guardian, considerând ieşirea din UE "deosebit de discretă, eventual marcată de avertismentele privind posibile perturbări viitoare".

Britanicii zboară solo din această noapte. Vis împlinit al grupului pestriț de eurosceptici

"Johnson sărbătoreşte un viitor uimitor pentru Marea Britanie", titrează ziarul conservator The Times. După ce a asigurat un acord comercial post-Brexit cu UE în ajunul Crăciunului, rodul unor luni de negocieri acerbe, şeful guvernului le-a promis compatrioţilor săi un viitor glorios în urările de sfârşit de an.

Alte ziare au preferat să dedice prima pagină vaccinurilor împotriva COVID-19, esenţiale pentru stoparea răspândirii foarte rapide a bolii care a ucis peste 73.500 de persoane în Marea Britanie.

Două vaccinuri au fost autorizate în Marea Britanie. Pfizer/BioNTech este administrat din 8 decembrie, în timp ce vaccinul britanic creat de Oxford/AstraZeneca va fi utilizat începând de luni.

"Iată un motiv pentru a zâmbi din nou în 2021" titrează tabloidul de stânga Daily Mirror în timp ce The Sun, tabloidul pro-Brexit şi cel mai citit cotidian britanic, îşi dedică prima pagină în întregime lansării unui apel pentru voluntari care să participe la campania de vaccinare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298574.13RON
1 ETH = 8877.42RON
1 LTC = 239.10RON
1 XRP = 6.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel