Peste 1 miliard de euro investiții străine directe în primele 2 luni din 2019

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
O cifră care încurajează
O cifră care încurajează

Investiţiile străine directe au crescut cu 47% (332 milioane euro) în primele două luni ale acestui an, la 1,036 miliarde euro, comparativ cu 704 milioane euro în perioada similară din 2018, conform datelor Băncii Naţionale a României. 

Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 927 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 109 milioane euro.

Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 935 de societăţi noi cu participare străină la capital, în creştere cu 2,6% faţă de perioada similară din anul precedent, iar valoarea capitalului social subscris de aceste companii este de 2,924 milioane de dolari.

Citește și Prima mare investiție chineză în România. O sumă colosală

La 28 februarie 2019, în România erau 222.269 societăţi cu participare străină la capital. Valoarea capitalului social subscris de aceste companii era de 48,459 miliarde echivalent euro.

Olanda, Austria şi Germania sunt principalele ţări de provenienţă a capitalului străin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0945
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.3209
Diferența 0.0079
Zi precendentă 4.313
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0945 RON
USD flag1 USD = 4.3209 RON
GBP flag1 GBP = 5.8730 RON
CHF flag1 CHF = 5.5565 RON
AUD flag1 AUD = 3.0137 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1564 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4462 RON
SEK flag1 SEK = 0.4799 RON
XAU flag1 XAU = 678.2085 RON
Monede Crypto
1 BTC = 276436.22RON
1 ETH = 8044.02RON
1 LTC = 223.03RON
1 XRP = 5.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27277.94-0.33%
BET-BK5516.32-0.67%
BET-EF1462.00-0.43%
BET-FI103126.47-1.64%
BET-NG1963.77-0.90%
BET-TR63878.23-0.33%
BET-TRN61704.78-0.33%
BET-XT2362.94-0.42%
BET-XT-TR5409.16-0.41%
BET-XT-TRN5239.31-0.42%
BETAeRO1002.940.62%
BETPlus3956.07-0.30%
RTL61305.39-0.33%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel