Dosar pentru pensie. Normă parțială. Cum se calculează stagiul de cotizare

DCBusiness Team / 25 noi 2020 / 11:14
Care este factorul de raportare
Care este factorul de raportare

Potrivit legislației în vigoare, durata normală a timpului de muncă pentru contractele cu normă întreagă este de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână. Cum orice regulă are și excepții, în cazul de față există prevederi speciale ce vizează cu precădere categorii de salariați vulnerabili sau pentru care legiuitorul a stabilit că, de și nu lucreză conform regulilor generale, contractele de muncă se încadrează în categoria celor cu normă întreagă.

În ceea ce privește stagiul de cotizare, în toate situațiile el se raportează la o normă întreagă, în funcție de care se și calculează, explică într-un amplu articol pe această temă Avocatnet. În același timp, contractele de muncă cu timp parțial nu se vor raporta la numărul de zile lucrătoare, ci la media lunară a orelor lucrătoare pentru fiecare an în parte.

Ceea ce înseamnă că un salariat care are încheiat un singur contract de muncă cu timp parțial de patru ore pe zi, respectiv 20 de ore pe săptămână, va avea un stagiu de cotizare proporțional cu timpul lucrat, adică un an de vechime în muncă va fi acumulat în doi ani pentru acest tip de contract.

În același timp, pentru un salariat care are contract cu normă întreagă, cât și unul cu timp parțial, stagiul de cotizare va fi calculat, potrivit Avocatnet, numai pentru contractul de muncă cu normă întreagă, iar cel cu timp parțial va fi luat în calcul strict pentru determinarea punctajului anual.

Citește și Multinaționalele nu fac ce vor în Elveția. Obligațiile lor, decise prin REFERENDUM

Acest mod de calcul al stagiului de cotizare și al punctajului mediu anual va influența direct valoarea pensiei, deoarece un salariat care a lucrat preponderent în baza unor contracte de muncă cu timp parțial va avea un stagiu de cotizare inferior anilor calendaristici în care a prestat o muncă salarizată, iar punctajul anual îi va fi calculat proporțional cu vechimea acumulată.

Un salariat care a prestat în baza a două sau mai multe contracte de muncă, iar acestea depășeau o normă întreagă va avea un stagiu de cotizare raportat la anii calendaristici, fără a-i fi adăugate perioadele care depășeau o normă întreagă. În acest caz va fi influențat pozitiv punctajul mediu anual, acesta fiind calculat la nivelul salariilor încasate și raportat la o normă întreagă.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8738
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8741
USD
Azi 4.0148
Diferența -0.0059
Zi precendentă 4.0207
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 21-01-2021
EUR flag1 EUR = 4.8738 RON
USD flag1 USD = 4.0148 RON
GBP flag1 GBP = 5.5099 RON
CHF flag1 CHF = 4.5251 RON
AUD flag1 AUD = 3.1207 RON
DKK flag1 DKK = 0.6551 RON
CAD flag1 CAD = 3.1808 RON
HUF flag1 HUF = 0.0136 RON
JPY flag1 JPY = 0.0388 RON
NOK flag1 NOK = 0.4762 RON
SEK flag1 SEK = 0.4827 RON
XAU flag1 XAU = 241.5144 RON
Monede Crypto
1 BTC = 126109.85RON
1 ETH = 4734.53RON
1 LTC = 532.92RON
1 XRP = 1.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.88% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.59%
6 luni: 1.71%
12 luni: 1.79%
EURIBOR:
3 luni: -0.5430 %
6 luni: -0.5320 %
12 luni: -0.5060 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 10313.38 0.97%
BET-BK 1953.12 0.66%
BET-FI 44601.97 0.85%
BET-NG 753.96 1.06%
BET-TR 17363.88 0.97%
BET-XT 916.15 0.91%
BET-XT-TR 1549.81 0.91%
BETPlus 1539.88 0.96%
RTL 21654.26 0.58%

Opinii

FNUPR: Va duce PENSIONARII sub pragul SĂRĂCIEI
MAJORAREA punctului de PENSIE. Elena Cristian: Nu înțeleg de unde a apărut 3%

MAJORAREA punctului de PENSIE. Elena Cristian: Nu înțeleg de unde a apărut 3%

Elena Cristian, redactor Șef DCBusiness, a...

Atenție ȘOFERI! Se dau AMENZI uriașe. TOTUL despre ITP 2021
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington
Un altfel de Washington

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.201
YesMy