PENSII 2022. Ce se schimbă anul viitor. Este bine de știut

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Dacă nu mai intervine ceva, între timp
Dacă nu mai intervine ceva, între timp

Prevăzută, inițial, pentru acest an, majorarea punctului de pensie a fost amânată. În principiu, această creștere ar urma să se producă în 2022, când sunt prevăzute și alte modificări.

Potrivit Ordonanței de urgență nr. 8/2021, publicată în februarie, stabilește că, începând de anul viitor, punctul de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se va adăuga cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Așa cum este prevăzut în actul normativ, punctul de pensie ar fi trebuit să ajungă, în septembrie anul curent, la 1.875 de lei, de la 1.442, în prezent. Pe de altă parte, majorarea și data de acordare trebuie stabilite anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Citește și Pensia alimentară. În ce condiții NU POATE fi recuperată

Citește și Câciu: Salariile din întreg sistemul bugetar şi pensiile vor fi plătite până la sfârşitul anului

Citește și Budăi, despre VÂRSTA de PENSIONARE: Angajaţii NU pot să iasă cu picioarele înainte de la serviciu

OUG 8/2021 a adus mai multe modificări unor acte normative importante, inclusiv amânarea aplicării viitoarei Legi a pensiilor. Concret, chiar dacă ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 septembrie 2021, viitoarea Lege a pensiilor, care stabilea și majorarea punctului de pensie de la acea dată, a fost amânată pentru 2023.

În acest context, au fost amânate până în 2023 măsuri precum luarea în calcul la vechimea necesară pensionării a studiilor de master, eliminarea unui tip de pensie anticipată sau permanentizarea posibilității de plată retroactivă a contribuțiilor pentru pensii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292969.11RON
1 ETH = 8654.86RON
1 LTC = 234.28RON
1 XRP = 6.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel