OMV Petrom TAIE din INVESTIȚIILE pentru 2020. Situația o impune

Mara Ivan / 29 iul 2020 / 11:17
Și veniturile au fost mai mici
Și veniturile au fost mai mici

Grupul OMV Petrom estimează investiţii de 3 miliarde de lei în acest an, în scădere cu 28% faţă de nivelul de anul trecut, respectiv 4,2 miliarde de lei, potrivit raportului semestrial al companiei."Valoarea investiţiilor (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) este în prezent estimată la aproximativ 3 miliarde de lei, excluzând achiziţiile (2019: 4,2 miliarde de lei); cheltuielile operaţionale şi de investiţii de exploatare sunt planificate a fi reduse cu 320 milioane de lei în 2020 faţă de 2019", se arată în document.

În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, grupul menţionează că decizia finală de investiţie depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil şi competitiv şi de dreptul de a comercializa liber gazele naturale.

"Conform declaraţiilor publice, se intenţionează ca Legea Offshore să fie modificată prin intermediul unui proces parlamentar care va fi iniţiat după următoarele alegeri parlamentare. În iunie 2020, a fost instituit un program de ofertare a gazelor naturale (GRP), ulterior fiind eliminată obligaţia de vânzare pe piaţa centralizată. Deşi apreciem paşii către o piaţă complet liberalizată, există unele provocări cu privire la aplicarea GRP", spun reprezentanţii companiei.

OMV Petrom precizează că îşi va concentra eforturile pe eficienţa energetică şi pe scăderea emisiilor având ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 27% până în 2025 faţă de 2010. Pe segmentul Upstream, compania estimează un declin al producţiei de până la 5% faţă de 2019, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului, respectiv concentrarea pe barilii cei mai profitabili.

Tranzacţia cu privire la transferul a 40 de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum este estimată să se încheie în a doua parte a anului 2020. Investiţiile OMV Petrom în Upstream se vor reduce, în 2020, la aproximativ 2 miliarde de lei, de la 3,2 miliarde de lei în 2019, compania propunându-şi forarea a aproximativ 60 de sonde noi şi menţinerea unui nivel constant al reparaţiilor capitale faţă de anul anterior.

Investiţiile de explorare sunt estimate la circa 200 de milioane de lei, de la 400 milioane de lei în 2019. Cât priveşte extinderea regională, planurile companiei includ încheierea tranzacţiei de achiziţie a participaţiei în Han Asparuh offshore Bulgaria în a doua parte a anului 2020. "În urma câştigării licitaţiei, negocierile pentru contractul de partajare a producţiei pentru Perimetrul II de Explorare Offshore din Georgia sunt în derulare şi se estimează a se finaliza pana la sfârşitul anului", se mai arată în documentul citat.

Citește și Legea offshore. Virgil Popescu. Tot ce a putut să facă Guvernul a făcut

În segmentul Downstream, rata de utilizare a rafinăriei este estimată a se situa în jurul valorii de 90%, faţă de 97% în anul anterior. "Se anticipează ca rata de utilizare a rafinăriei să fie susţinută de redresarea graduală a cererii după relaxarea restricţiilor de mobilitate, fiind afectată de o oprire planificată de două săptămâni în T3 pentru lucrări de mentenanţă", se mai arată în raportul semestrial al OMV Petrom.

În contextul liberalizării pieţei de gaze naturale de la 1 iulie, grupul OMV Petrom estimează vânzări totale de gaze naturale la un nivel similar celui din 2019. Cât priveşte producţia de energie electrică, estimările indică un jivel superior celui de anul trecut. "Centrala electrică Brazi trebuie să furnizeze pieţei reglementate 0,18 TWh de energie electrică în a doua jumătate a anului 2020 la preţul de 223 lei/MWh; estimăm o producţie totală netă de energie electrică mai mare faţă de 2019. Centrala electrică Brazi: o revizie planificată de două săptămâni pentru întreaga capacitate va avea loc în T4/20, se mai arată în raport.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8359
Diferența -0.0016
Zi precendentă 4.8375
USD
Azi 4.1129
Diferența 0.0180
Zi precendentă 4.0949
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 11-08-2020
EUR flag1 EUR = 4.8359 RON
USD flag1 USD = 4.1129 RON
GBP flag1 GBP = 5.3702 RON
CHF flag1 CHF = 4.4883 RON
AUD flag1 AUD = 2.9421 RON
DKK flag1 DKK = 0.6493 RON
CAD flag1 CAD = 3.0721 RON
HUF flag1 HUF = 0.0140 RON
JPY flag1 JPY = 0.0388 RON
NOK flag1 NOK = 0.4552 RON
SEK flag1 SEK = 0.4701 RON
XAU flag1 XAU = 268.7021 RON
Monede Crypto
1 BTC = 48467.69RON
1 ETH = 1615.51RON
1 LTC = 238.42RON
1 XRP = 1.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.04%
6 luni: 2.12%
12 luni: 2.18%
EURIBOR:
3 luni: -0.4780 %
6 luni: -0.4180 %
12 luni: -0.3500 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8620.18 0.55%
BET-BK 1675.60 0.49%
BET-FI 41956.55 0.68%
BET-NG 646.41 0.39%
BET-TR 14370.77 0.54%
BET-XT 783.22 0.53%
BET-XT-TR 1312.04 0.52%
BETPlus 1292.99 0.59%
RTL 17752.97 0.57%

Comunicate de presa

Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

Situația a impus găsirea de soluții noi

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.24
YesMy