Numai 15% din locurile de carantină din Constanța sunt ocupate

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Hotel Flora, unde sunt cazați oamenii aflați în carantină
Hotel Flora, unde sunt cazați oamenii aflați în carantină

În centrele de carantină din judeţul Constanţa sunt găzduite, în acest moment, 350 de persoane care ocupă 15% din totalul de 2.311 locuri disponibile şi, de asemenea, în judeţ se mai află 490 de persoane în izolare la domiciliu, informează un comunicat de presă al Prefecturii Constanţa.

Conform sursei citate, de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în judeţului Constanţa au fost confirmate 250 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, până în prezent decedând 11 persoane, din rândul celor pozitivate, iar 182 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, rata de vindecare fiind de aproximativ 75%, printre cele mai ridicate din toată ţara.

"De la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare au fost aplicate 9.810 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 14.283.125 lei, dintre acestea, 196 de amenzi, în valoare de 366.400 lei, fiind acordate în ultimele 24 de ore, dintre care 175, pentru nerespectarea Ordonanţei Militare nr. 3" - se arată în comunicatul Prefecturii Constanţa.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Constanţa, au fost efectuate 2.111 verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse de ordonanţele militare, fiind verificate şi 42 de entităţi economice, fiind mobilizaţi 1.200 de poliţişţi şi jandarmi şi militari.

'În ceea ce priveşte situaţia din localitatea Cuza Vodă, unde pe data de 21 aprilie a fost instituită măsura de carantină delimitată, zilnic, în medie, 125 de forţe de ordine asigură perimetrul stabilit. De asemenea, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie, vor avea loc, periodic, acţiuni de survol cu elicoptere, menite să sprijine dispozitivele din teren' - precizează prefectura.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300889.11RON
1 ETH = 8955.66RON
1 LTC = 238.93RON
1 XRP = 6.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel