Negrescu: Ce să facă românii ca să treacă ușor peste criză

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Ideal este să fim mai cumpătață
Ideal este să fim mai cumpătață

Sunt cele 17 miliarde de lei suficiente pentru ca România să iasă din gaura neagră în care se scufundă economic?

Adrian Negrescu spune că aceste măsuri sunt doar niște paleative: ”Cu siguranță nu, pentru că sunt doar niște paleative față de măsurile concrete care ar trebui luate pentru a stăvili acest iureș inflaționist. De ce s-au scumpit atât de tare de la noi produsele alimentare și serviciile?  Pentru că s-au scumpit foarte foarte mult utilitățile, energia, gazele, carburanții. Acolo este marea problemă, acolo prețurile s-au dublat, sau chiar triplat, față de aceeași perioadă din anul trecut. Deci esențial în momentul de față, din punctul meu de vedere, este să stopăm creșterile de prețuri la sursă în condițiile în care noi ne producem cam 40% din energie și gaz metan. Acolo trebuie umblat. Pe de altă parte trebuie umblat pe lanțurile economice. O reducere a TVA-ului la aceste produse esențiale pentru mecanismele economice, adică la energie la gaze, chiar și la carburanți, putem interveni pentru a reuși să mai ridicăm puțin această povară financiară de pe umerii companiilor și mai ales de pe umerii populației”.

Se anunță concedieri masive. Adrian Negrescu: ”Nu poți trăi la nesfârșit cu o astfel de situație”

Analistul a mai spus explicat care sunt și alte măsuri pe care Guvernul le-ar putea lua și anume ”să stimuleze consumul intern de produse alimentare, servicii. De lucruri care să nu mai necesite importuri atât de mari. Noi avem importuri uriașe raportat la consum. Cam 70% din ceea ce punem noi pe masă, de exemplu, înseamnă produse aduse din import și practic importăm inflație. În condițiile în care vom reuși să stimulăm producătorii locali să producă mai mult, mai ieftin și mai de calitate. Mai ales zona asta de produse alimentare. Vom reuși să depășim cât de cât această perioadă de inflație, dar mi-e teamă că nu vor reuși să facă acest lucru. Și inflația, așa cum ne arată și prognozele Băncii Naționale, se va accentua în lunile următoare cu un vârf de creșteri de prețuri undeva în luna iunie.

Despre ceea ce ar putea românii să facă pentru a se descurca ăn perioada următoare, Negrescu a afirmat că: ”Cuvântul de ordine, în perioada următoare, este cumpătarea. Cumpătare în tot ceea ce facem pe zona de economisire. Să ne punem într-adevăr niște bani deoparte măcar pentru 3-4 luni de rate și cheltuieli mai ales cu zona asta de utilități. Pentru că urmează acum să vină facturile pe luna aprilie. O să înceapă să vină ușor, ușor. Și veți vedea că costurile cu întreținerea, cu energia, cu gazele vor fi duble față de cele de anul trecut. Pe partea de cheltuieli să fim cumpătați, adică să încercăm să cheltuim doar pe lucrurile care sunt cu adevărat importante. De ce? Pentru că întrevăd creșterile de prețuri vor continua și asta înseamnă că ne va eroda puterea de cumpărare. Înseamnă de fapt o inflație de 15 %. Valoarea banilor se reduce practic la 85 de lei față de 100 de lei cât valorau anul trecut pe vremea asta”, a conchis analistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383141.89RON
1 ETH = 12846.36RON
1 LTC = 336.72RON
1 XRP = 8.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel