Ne topim! Avertizare: Zi de foc în 16 județe și în Capitală

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Și evantaiul este foarte util
Și evantaiul este foarte util

Vremea își face de cap, punându-ne la propriu pe jar, am putea spune, având în vedere previziunile meteorologilor. 

Va fi cald, caniculă chiar, iar întrebarea care țâșnește involuntar este dacă acum ne topim ce vom face în iulie, august? Vom continua să ne topim, probabil. 

Dar, până una alta, astăzi, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Până mâine dimineață 

În intervalul 11 iunie, ora 10:00 - 12 iunie, ora 10:00, în zonele vizate de avertizarea meteorologilor se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Disconfort termic 

Codul portocaliu va afecta Capitala şi judeţele Tulcea şi Constanţa (parţial) şi Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt şi Dolj (integral).

Totodată, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral va fi Cod galben de caniculă. În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.029
Diferența -0.0030
Zi precendentă 5.032
USD
Azi 4.343
Diferența -0.0235
Zi precendentă 4.3665
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0290 RON
USD flag1 USD = 4.3430 RON
GBP flag1 GBP = 5.8984 RON
CHF flag1 CHF = 5.3511 RON
AUD flag1 AUD = 2.8282 RON
DKK flag1 DKK = 0.6743 RON
CAD flag1 CAD = 3.2000 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4591 RON
XAU flag1 XAU = 476.7638 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467478.13RON
1 ETH = 11486.41RON
1 LTC = 384.36RON
1 XRP = 9.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.780.94%
BET-BK3498.481.21%
BET-EF1006.750.78%
BET-FI61701.861.42%
BET-NG1328.780.72%
BET-TR42774.010.93%
BET-TRN41386.610.93%
BET-XT1584.181.04%
BET-XT-TR3574.231.02%
BET-XT-TRN3467.131.02%
BETAeRO864.300.61%
BETPlus2726.340.90%
RTL41268.861.06%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel