Potrivit propunerii legislative, în loc să primească aceste ajutoare lunar, beneficiarii vor primi valoarea totală a acestor sume, la începutul sezonului rece.
Această inițiativă vine ca răspuns la dificultățile întâmpinate de autoritățile locale în aplicarea Legii 226/2021, care le obligă să acorde ajutoare lunare pentru energia consumată de persoanele defavorizate, sub amenințarea unor sancțiuni contravenționale sau chiar penale.
Conform expunerii de motive atașate propunerii legislative, primăriile se confruntă adesea cu situația în care beneficiarii nu se prezintă lunar pentru a-și ridica aceste ajutoare, ceea ce impune autorităților locale demersuri suplimentare pentru a distribui aceste sume, generând astfel cheltuieli adiționale.
În prezent, familiile și persoanele singure vulnerabile beneficiază lunar de un supliment pentru energie, în sume fixe, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate. Astfel:
- 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
- 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
- 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
- 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.
Totodată, conform aceluiași act normativ, venitul mediu net lunar până la care se acordă aceste suplimente pentru energie este de 1.386 lei de persoană în cazul familiilor și de 2.053 lei în cazul persoanelor singure.
Propunerea legislativă urmărește simplificarea procesului de acordare a acestor ajutoare și reducerea birocrației asociate, asigurând în continuare sprijinul necesar pentru cei vulnerabili în perioada rece a anului.