Marius Budăi, vești excelente despre alocații

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Angajatorul trebuie să plătească 400 de lei în plus pentru acești salariați
Angajatorul trebuie să plătească 400 de lei în plus pentru acești salariați

Alocațiile copiilor vor crește anual, în funcție de indicele inflației, conform unui anunț făcut vineri de Ministrul Muncii, Marius Budăi.

Alocațiile copiilor ar urma să se majoreze începând cu 1 ianuarie 2020, iar cheltuielile pentru aceste majorări vor fi incluse în proiectul de buget pentru anul viitor, a anunțat ministrul Muncii.

Arma care-i distruge pe soldații ruși. Testele au fost un succes


Marius Budăi a precizat că majorările alocațiilor au trecut de stadiul promisiunilor, această măsură fiind deja aprobată în Comisia de muncă a Ministerului pe care îl conduce.

"Săptămâna asta, în Comisia de muncă am fost prezent la o dezbatere și am aprobat ca alocațiile pentru copii să fie indexate anual cu rata inflației, până facem alte măsuri de majorare", a precizat oficialul.


Alocațiile au fost majorate ultima dată începând cu luna aprilie a anului curent. Acum, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități, primesc de la stat lunar câte 300 de lei. De asemenea, în cazul copiilor cu dizabilități, trecuți de vârsta de 3 ani, ei primesc de la stat lunar 300 de lei, până la împlinirea vârstei majoratului. Totodată, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestor cursuri primesc 150 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0911
USD
Azi 4.3449
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3449 RON
GBP flag1 GBP = 5.8140 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.8718 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1499 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4665 RON
XAU flag1 XAU = 604.5466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383499.20RON
1 ETH = 12986.64RON
1 LTC = 331.25RON
1 XRP = 8.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23857.77-0.41%
BET-BK4738.55-0.50%
BET-EF1297.21-0.36%
BET-FI91629.88-0.44%
BET-NG1761.46-0.15%
BET-TR55869.06-0.40%
BET-TRN53968.11-0.40%
BET-XT2061.60-0.42%
BET-XT-TR4719.33-0.42%
BET-XT-TRN4571.16-0.42%
BETAeRO932.430.15%
BETPlus3470.73-0.39%
RTL53660.54-0.41%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel