Marii producători auto avertizează Bruxelles-ul: Europa depinde de Asia pentru baterii

uzina-toyota_87090100
Uzină auto / Foto: Flickr
Mari companii auto și furnizori de componente trag un semnal de alarmă la Bruxelles: planul Uniunii Europene de a elimina mașinile cu motoare pe combustie până la jumătatea anilor 2030 este imposibil de pus în aplicare în actualele condiții.

Scrisoare comună către Ursula von der Leyen

Potrivit unor rapoarte publicate de Bloomberg și Reuters, liderii Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) și ai Asociației Europene a Furnizorilor de Piese Auto (CLEPA) au transmis o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ei susțin că industria este „pusă să se transforme cu mâinile legate la spate” și cer o recalibrare a planului de decarbonizare.

Semnatarii, printre care Ola Källenius (CEO Mercedes și președinte ACEA) și Matthias Zink (director Schaeffler și președinte CLEPA), spun că „planul de transformare trebuie să treacă dincolo de idealism și să recunoască realitățile industriale și geopolitice actuale”.

Costuri mari, dependență de Asia și infrastructură insuficientă

În document, asociațiile atrag atenția asupra mai multor obstacole care fac tranziția dificilă:

  • costuri de producție mai ridicate în Europa,

  • dependența aproape totală de Asia pentru lanțul de aprovizionare cu baterii,

  • infrastructura pentru încărcare inegal distribuită pe continent,

  • tarifele impuse de administrația Trump la importurile de automobile.

Citește și: APIA - Scrisoare deschisă către Prim-ministrul României

Aceste probleme, spun liderii industriei, reduc competitivitatea Europei și pun în pericol nu doar industria auto, ci și coeziunea socială și reziliența strategică a lanțurilor de aprovizionare.

Ținte climatice imposibil de atins

Reprezentanții industriei consideră că respectarea actualelor obiective de reducere a emisiilor de CO2 pentru mașini și camionete, stabilite pentru 2030 și 2035, „nu mai este fezabilă”.

„Trebuie să asigurăm în același timp atingerea țintelor climatice și protejarea competitivității industriale a Europei”, au subliniat semnatarii.

Cererea pentru mașini electrice, insuficientă

Scrisoarea arată și decalajul dintre ambițiile Bruxelles-ului și realitatea pieței. În prezent, doar 15% dintre autoturismele vândute în Europa sunt electrice, în timp ce la autoutilitare procentul este de circa 9%, iar la camioane abia 3,5%. Rata de adoptare variază puternic de la o țară la alta, ceea ce îngreunează planul unei tranziții uniforme.

Industria auto rămâne cel mai mare sector manufacturier al Uniunii Europene, iar orice dezechilibru riscă să aibă efecte majore asupra economiei și ocupării forței de muncă. Liderii ACEA și CLEPA cer astfel o reevaluare urgentă a calendarului impus de Bruxelles, pentru a găsi o soluție care să împace atât obiectivele climatice, cât și nevoia de competitivitate și stabilitate socială.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele
x close