La ce prețuri să ne așteptăm pentru masa de Paște. Mircea Coșea: Este speculă curată

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Carmangerie / Foto: Freepik
EXCLUSIV
Carmangerie / Foto: Freepik

În cadrul emisiunii ”Totul despre bani”, profesorul Mircea Coșea a dat câteva amănunte despre situația prețurilor la alimente în perioada Paștelui. 

După cum raporta Eurostat în urmă cu două zile, România se afla, alături de Bulgaria, în fruntea clasamentului european în ceea ce privește scumpirea prețurilor la carne. În acest context, este așteptat ca prețurile pentru masa de paște să fie și mai mari, de asemenea, pe fondul creșterii cererii.

Totuși, românii vor fi nevoiți să scoată din buzunare sume exagerate având în vedere specula practicată de unii comercianți, afirmă profesorul Mircea Coșea în cadrul emisiunii difuzate pe DCNews și DCBusiness.

”Este vorba despre tradiția românească, românii nu mănâncă miel în general, avem cel mai mic consum, dar de Paște toți mănâncă carne de miel, și aici avem o situație foarte clară, anume, producătorul român nu are interes să aducă pe piață această marfă la prețuri competitive.

În al doilea rând, cererea mai mare pentru anumite produse ridică prețurile întotdeauna, este vorba despre raportul dintre cerere și ofertă. Tradiția românească spune ca de Paște să mănânci așa-numitele trufandale, ceapă verde, salată ș.a. iar în acest caz se ridică prețurile pentru că este cerere și astfel cetățeanul care vinde și le cumpără și el de pe unde poate, spune că este un câștig și decide să ridice prețurile”.

 

Specula în România, ca la ea acasă

Totodată, vorbind despre cum comercianții maximizează prețurile alimentelor în această perioadă, Mircea Coșea este de părere că acest lucru ar putea fi evitat, dacă autoritățile ar fi atente la acest fenomen.

”Noi nu avem în România un sistem care să ne dea garanția că lucrurile astea pot fi controlate. Specula poate fi controlată, noi avem o lege care spune că există sancțiuni împotriva speculei atunci când intervin fenomene speciale, cum ar fi război și așa mai departe. Eu cred că aici s-ar putea lucra la Parlament și că nu numai în acest caz, specula e la ordinea zilei, nu poți să accepți niște prețuri care au depășit orice limită, pentru că nici imputurile, inflația sau Dumnezeu mai știe ce, nu au lucrat în direcția aceasta, este speculă curată. Asta face ca omul să cumpere ca din ce în ce mai puțin.”

Urmăriți emisiunea în linkul atașat mai jos.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0856
USD
Azi 4.3947
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.38
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.3947 RON
GBP flag1 GBP = 5.7713 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8748 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1364 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4356 RON
SEK flag1 SEK = 0.4652 RON
XAU flag1 XAU = 566.1560 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485520.44RON
1 ETH = 16991.10RON
1 LTC = 436.17RON
1 XRP = 11.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22516.790.13%
BET-BK4358.160.60%
BET-EF1232.720.15%
BET-FI80316.181.17%
BET-NG1693.930.19%
BET-TR52263.550.13%
BET-TRN50530.740.13%
BET-XT1935.320.17%
BET-XT-TR4399.610.17%
BET-XT-TRN4264.500.17%
BETAeRO952.581.82%
BETPlus3281.240.14%
RTL50509.770.13%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel