Iulian Vlad, șeful Securității: Nu veţi reuşi decât foarte puţin şi vag să aflaţi adevărul despre Revoluție!

Oana Pavelescu / 28 dec 2019 / 15:58
Iulian Vlad
Iulian Vlad

Audiat la Comisia Senatorială de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, șeful Securității a spus poate singurul lucru pe care îl știm și la 30 de ani, de atunci încoace: acela că nu vom ști niciodată totul.

”Admir Comisia, dar dați-mi voie să-mi manifest scepticismul”

Evenimentele din decembrie 1989 se pot reconstitui din cantitatea mare de informații care provin de la principalii protagoniști, de la manifestanți, de la martori oculari ai unor întîmplări, care fiecare în parte au relevanță și toate au locul lor în acest imens mozaic, care are însă mai multe pete albe, chiar acolo unde ar trebui să se distingă contururile esențiale ale tabloului. Motivul principal este unul singur: cei care au fost decidenți în acele evenimente, soldate pînă la urmă cu peste 1.000 de morți și peste 3.000 de răniți au spus numai acele adevăruri care îi favorizau, raportîndu-se la evenimente numai din perspectiva învingătorilor. Niciunul, cu exepția cîtorva dintre demnitarii comuniști apropiați ai lui Ceaușescu nu pare să fi fost altundeva decît de partea Revoluției, toți au știut (unii, de mai multă vreme) că Nicolae Ceaușescu este pe ducă, ori că ”agenturile” îl lucrează și niciunul dintre cei audiați, cei care au scris cărți ori articole sau au dat interviuri în legătură cu ultimele zile, luni și ani ai regimului comunist și Conducătorului Suprem, nu au făcut altceva decît să constate cum acesta se prăbușește. Fără să facă nimic, deși rolul lor instituțional și datoria asumată prin jurămîntul militar era tocmai să-l apere ”cu prețul vieții”.

Generalul Iulian Vlad, șeful Departamentului Securității Statului este personajul reprezentativ, prin funcția deținută și prin raportarea sa ulterioară la evenimente pentru acest tip de atitudine. O raportare care, popular, e conținut de zicala care spune că ”nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase”.

Iulian Vlad, numit șef al Securității cu puțin timp înainte de manifestația muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987 este cel care a supervizat reprimarea acesteia, cît și acțiunile împotriva ”capilor” revoltei, arestarea, anchetarea, deportarea și supravegherea lor continuă, pînă la căderea regimului. Așa cum a coordonat, prin natura funcției, toate acțiunile de supraveghere întreprinse de Securitate și toate măsurile ei, fie de ”prevenire”, fie cu caracter represiv împotriva celor care cutezaseră, într-un fel sau altul, să se manifeste împotriva regimului. Un regim și un Conducător despre care aflăm, tot de la Iulian Vlad, că era în esență inuman, defect, bolnav. Dar, pe care, în fond, Securitatea l-a ținut în viață, printr-o armată de informatori, prin ofițerii ei aroganți și atotputernici, care aveau drept de viață și de moarte, în numele apărării ”cuceririlor socialismului”. Căci, dacă s-ar fi anunțat public, oricînd înainte de decembrie 1989, că Securitatea nu mai există, în 24 de ore după aceea, comunismul și Ceaușescu ar fi fost amintiri. Pentru că, în esență, Securitatea a apărat regimul comunist și pe conducătorul ei și nu ”integritatea teritorială” a patriei, așa cum încearcă, din ’89 încoace exponenții ei să inducă în opinia publică. Constituțional și logistic, apărarea granițelor țării era treaba Ministerului Apărării și a armatei.

Această perspectivă a rolului eminamente represiv al Securității înainte de 1989, chiar și prin natura ”informațiilor” adunate, care în cea mai mare măsură a lor priveau ”acțiunile ostile” îndreptate împotrva regimului era însă estompată, atunci cînd în 24 februarie 1994 Iulian Vlad era audiat la Comisia Senatorială pentru ancheta evenimentelor din decembrie 1989. Venea pentru a doua oară în fața ei. Nu știu cînd a avut loc prima audiere și nu am găsit (încă) depoziția lui de atunci. A fost rechemat, așa cum spunea senatorul Valentin Gabrielescu, președintele Comisiei, ”să lămurim unele noi informaţii primite, de la alţi audiaţi, legate de activitatea dvs. din decembrie 1989”. Reieșea direct că șeful Securității nu spusese prima oară chiar totul, așa că a intrat imediat în defensivă: ”am fost sincer, nu ascund nimic şi n-am ascuns nimic”. O sinceritate dezarmantă, atunci cînd, după cîteva momente, afirma: ”admir comisia, dar daţi-mi voie să-mi exprim septicismul. Nu veţi reuşi decît foarte puţin şi vag să aflaţi adevărul!”

”Mînia poporulu” împotriva Securității

Iulian Vlad fusese chemat să lămurească ”problema problemelor – teroriştii”, despre care afirma că nu a putut fi lămurită încă din zilele revoluției pentru că ”am fost împedicaţi să ne facem datoria”. ”De ce am fost arestat, cînd aveam un plan elaborat contra teroriştilor? Doar în 28 seara mi s-a permis să revin la sediul de unde puteam să lucrez, aveam mijloacele, am elaborat planul, iar a doua zi, cînd trebuia să prezint planul, am fost arestat împreună cu toată conducerea instituţiei. De ce ? Nemaivorbind că din 22 decembrie am fost terorizaţi, învinuiţi – eram semiarestaţi! Apoi, cine a decis deschiderea graniţelor ţării? De ce s-a folosit radioul, televiziunea împotriva unei instituţii, s-a canalizat mînia poporului pe o anumită direcţie?”

Vlad omitea, voit, două chestiuni: prima era legată de faptul că în 28 decembrie nu se mai trăgea de trei zile (decît sporadic și accidental), ”teroriștii” se evaporaseră odată cu execuția lui Ceaușescu – ceea ce în mințile multora a întărit ideea că măcar ”elemente din Securitate” au fost implicate în apărarea sa și că ele au ”depus armele”, odată ce le-a dispărut ”obiectul muncii”. Așa că un plan de acțiune ”împotriva teroriștilor”era cel puțin tardiv. Apoi, că nu era nevoie de cineva anume să ”canalizeze mînia poporului” împotriva securiștilor. ”Mînia” de care vorbea generalul Vlad exista însă de la instaurarea regimului comunist și a rămas o constantă în sufletul românilor obșnuiți, pînă la căderea comunismului și ea se datora exclusiv Securității și acțiunilor sale: sutelor de mii de arestări, anchete și torturi, condamnări, internări în lagăre, sutelor sale de mii de victime, care au îndoliat tot atîtea familii și au sădit în sufletul românilor ”materia primă” care a alimentat supraviețuirea unui regim muribund: frica. Securitatea a fost aceea care a generat, întreținut și a administrat, aproape științific această frică resimțită de români. Cînd s-au eliberat de ea, oamenii obișnuiți au învinovățit, pe bună dreptate, instituția care o generase. Nu era departe timpul cînd numai pronunțarea numelui Securității înainte de decembrie 1989 dădea numai ea naștere fricii.

”Sînt convins că s-a tras, că au murit militari, dar şi foarte mulţi civili. Era rezultatul unor diversiuni. Poate erau şi simulatoare. Dar fără reţeaua de informaţii, fără agenţi sigur nu puteam depista pe cei care provocau diversiunea! Din 22 cadrele noastre au fost arestate, începînd cu cei de la contrainformaţii militare. Apoi, Securitățile judeţene au fost toate ocupate de armată. Nu s-a mai permis mişcarea. S-au întrerupt legăturile telefonice”. Dar dacă nu s-ar fi întîmplat toate acestea, dacă Securitatea, care avea ca primă datorie apărarea Conducătorului Iubit, cu care comunismul se confunda deja în România ar fi funcționat la parametri obișnuiți, după fuga lui Ceaușescu de pe Comitetul Central, incluzînd aici controlul exercitat de ea asupra armatei, prin Direcția a IV-a de Contrainformații Militare, am mai fi avut o Revoluție? Poate că numărul de morți ar fi fost ceva mai mic, dar am fi avut un număr imens de arestări și un regim comunist în moarte clinică, ținut în viață prin ceea ce Securitatea știa cel mai bine să facă: prin inocularea fricii, în doze masive.

”Toate acestea s-au făcut cu un scop. S-a gîndit eronat că Securitatea era arhiîndoctrinată şi fanatică, încît se va sacrifica pînă la ultimul om pentru Ceauşescu. În al doilea rînd, cei care au organizat diversiunile s-au temut că vor fi descoperiţi”. Că Securitatea era ”arhiîndoctrinată și fanatică” știm acum, din documentele aflate în arhiva acesteia, la care moștenitorii ei au împiedicat cu îndărătnicie accesul timp de un deceniu. E drept și că acest fanatism a fost anihilat de instinctul de conservare al fiecărui securist în parte, în timp ce evenimentele din 1989 se derulau. Cum și că ”descoperirea” autorilor diversiunii care a dus la cei o mie de morți de după 22 decembrie nu ar fi schimbat cu nimic lucrurile: aceștia conduceau România, atunci cînd Iulian Vlad era audiat la Comisia Gabrielescu.

Marile pasiuni secrete ale lui Nicolae Ceaușescu (VIDEO)

Iulian Vlad ”numai dacă n-a vrut nu l-a informat pe Ceaușescu”

În cele din urmă, Iulian Vlad și-a recunoscut, parțial și cu jumătate de gură, rolul de apropiat al lui Nicolae Ceaușescu. Nu putea nega evidențele, dar a căutat să le atenueze: ”am fost fidel şi (subl.ns.) lui Ceauşescu, i-am pregătit nenumărate vizite în străinătate. Dar, văzînd că rămîne în urma istoriei (era o perioadă cînd era în faţa istoriei), m-am rupt de el. Nu accepta să se sfătuiască cu cineva şi, mai ales, nu accepta nici o critică”. Șeful de cabinet al lui Ceaușescu, Constantin Manea, mărturisea încă că vizitele cele mai frecvente le făcea la Cabinetul 1 generalul Vlad, ceea ce demonstra că în ultimii săi ani regimul își baza supraviețuirea numai pe represiune: ”aveam sistem riguros de evidenţă, registrele există din 1956 şi pînă în decembrie 1989 și se pot vedea. De multe ori chema şefii instituţiilor să discute pe marginea materialelor trimise. Astfel, erau rare zilele cînd Iulian Vlad nu se vedea cu Ceauşescu”.

O perspectivă a măsurii în care Nicolae Ceaușescu era cu adevărat informat în legătură cu cele ce se petrec în realitate în țară, cu starea de spirit și în urma faptului că la mult-așteptatul Congres al XIV-lea nu se produsese nicio schimbare și că regimul părea să se eternizeze, contrar mersului istoriei, o oferise în 8 februarie 1994 Aurelian Dîrnu, fostul stenograf al lui Ceaușescu, dar și redactor șef la revista ”Filatelia”, audiat de Comisie: ”buletinele informative ale Securităţii îl avertizau pe Nicolae Ceauşescu asupra stării de spirit a populaţiei. Dar în ultimele 6-7 luni, Postelnicu nu le mai dădea lui Ceauşescu. A spus Postelnicu: «cum să dau aşa ceva la tovarăşu!» Şi Elena oprea anumite materiale, motivînd că nu fac bine stării psihice ale tovarăşului. Ceauşescu era sincer convins că este adulat de popor, că este zeificat”.

Dar că Ceaușescu cunoștea situația reală din țară, o confirmă și generalul Gianu Bucurescu, secretar de stat la Ministerul de Interne și responsabil cu ”informațiile interne”. ”Din interior, primeam informări despre situaţia materială proastă şi nemulţumirile, starea de spirit explozivă şi din intreprinderi, lipsa de pe piaţă a alimentelor, salarii plătite cu întîrziere etc. Eu nu am avut reţineri să dau aceste informaţii şi sigur generalul Vlad îl informa pe Ceauşescu. Se spunea că cei răspunzători în domeniul economic, de exemplu Emil Bobu, căutau să stopeze anumite informaţii”.

În fața Comisiei Gabrielescu Iulian Vlad arăta că ”ei ştiau de ce au ieşit oamenii în stradă la Timişoara. Părerea mea este că Ceauşescu nu mai era cel vechi. În ultima săptămînă a emis nişte acte în mod inexplicabil. Avea o memorie uluitoare, era suspicios, dar în ultimele luni măsurile luate de el erau aberante. De exemplu, în Congresul al XIV-lea, jumătate din CpEx trebuiau schimbaţi! La fel, în 16 decembrie el ştia precis că cei care au ieşit nu sînt huligani. Altă greşeală a fost plecarea în Iran. Apoi, influenţa negativă a consoartei sale. Eu îi dădeam zilnic buletine de informare, scrise de mînă. L-am informat despre tot ce se întîmplă în jur! Eu vedeam că România nu poate ocoli soarta celorlalte ţări socialiste”. Dar Ceaușescu ”era suspicios faţă de Securitate, mai ales de la trădarea lui Pacepa. În schimb, avea mare încredere în armată! De exemplu, cînd Dinamo a cîştigat pe teren, cupa s-a dat în cabine Stelei”.

O altă problemă cu care Iulian Vlad se confrunta în permanență în relația sa cu ”tovarășul” era legată de relațiile sale extrem de proaste cu Postelnicu, ministrul de interne, un semidoct favorit al ”Curții” de la Cabientele 1 și 2. Dîrnu observase că ”între Vlad şi Postelnicu era o diferenţă ca între cer şi pămînt. Vlad era pentru o informare largă, numai dacă n-a vrut nu l-a informat pe Ceauşescu. Postelnicu însă, dacă primea o dispoziţie să facă doi paşi într-o direcţie, el făcea patru, dar Vlad făcea doar un pas!” Unul dintre subalternii lui Iulian Vlad, colonelul Mircea Ștefănescu, șeful Serviciului de Corespondență Secretă din Securitate arăta că ”Vlad este un tip cult, un intelectual, Între el şi Postelnicu care era tîmpit erau relaţii îngrozitoare. Vlad era şi un mare diplomat, plus un bun profesionist şi astfel a reuşit să acceadă la funcţii atît de înalte”.

Totuși, așa cum o arată derularea evenimentelor, Iulian Vlad nu a făcut nimic pentru a-l înlătura pe Ceaușescu și a împiedica astfel vărsările de sînge. Deși i-ar fi stat în putere. Și în cazul său, jurămîntul de credință față de Conducător a avut cîștig de cauză.

Chiar și destituit, la comandă pînă în ultima clipă

În birourile amenajate în apropierea Cabinetului 1 pentru organizarea reprimării manifestanților s-a lucrat pînă aproape de deznodămînt, cum povestea șeful de cabinet al lui Ceaușescu, Constantin Manea: ”s-au amenajat trei birouri: pentru un grup de tehnicieni în telecomunicaţii în camera 119, în cam 120 s-a instalat Milea cu hărţi şi steguleţe, să urmărească evenimentele; alături, s-au instalat Postelnicu şi Vlad cu telefoane guvernamentale, veneau frecvent şi raportau”. Cu numai două ore înainte de fuga dictatorului, din elicoptere care zburau deasupra Capitalei ”s-au răspîndit fluturaşi cu chemare la calm, ordonate de Vlad şi Postelnicu”.

Aurelian Dîrnu, stenograful lui Ceaușescu arăta că ”Milea era un bun executant, nu comenta ordinele. Vlad şi Postelnicu erau subordonați în acele ore lui Milea, tocmai pentru că Vlad era conducător prea moale”. Lipsa de determinare, blazarea acestuia venea din faptul că înțelegea totuși că se pune de-a curmezișul istoriei. Generalul Neagoe, șeful Direcției a V-a, al gărzii personale a lui Ceaușescu spunea în fața Comisiei Gabrielescu că ”încă cu 2-3 luni înainte am vorbit cu Vlad că sistemul cade. Apoi în 21 decembrie i-am dat telefon că «e gata». În 22 decembrie, dimineaţa la 7, am spus că aici în sediul CC-ului să nu se tragă. Ştiam deja că vin întreprinderile peste noi. La fel, în 21 după masă, le-am spus oamenilor mei să nu se implice în stradă. Pe 21 dimineaţa, dispecerul meu (care primea şi transmitea ordine) mi-a spus de miting, că ştie Curticeanu. M-am dus la Curticeanu, acolo era şi Barbu Petrescu, am auzit că oamenii sînt scoşi de la 4-5 dimineaţa în frig, în stradă”.

Începuse sfîrșitul, dar Iulian Vlad nu-și părăsea postul. Deși formal era scos de la comanda Securității. Pentru lipsa de eficiență a acesteia, care a dus la escaladarea evenimentelor la Timișoara, generalul Gianu Bucurescu relata că ”în 17 decembrie 1989, duminica, generalul Vlad a fost chemat cu Postelnicu la Ceauşescu. Ne-am adunat şi noi să vizionăm cuvîntarea lui Ceauşescu la TV. După amiază. Vlad, la revenire era schimbat, bulversat, ne-a chemat în birou, unde ne-a spus că la Timişoara evenimentele au evoluat negativ, că Ceauşescu i-a reproşat că de ce trupele de Securitate nu au fost înarmate cum se ordonase şi că Ceauşescu l-a destituit din funcţie. Nu ne-a precizat dacă cineva a fost numit în locul lui, deci consideram că este pe mai departe şeful Securităţii, nu ne-am pus problema că acum Vlad nu mai poate da ordine”. Și colonelul Rațiu, șeful Direcției a I-a de Informații Interne spunea că ”în 18 dimineaţa, Vlad mi-a spus că a fost destituit, cu Milea şi Postelnicu, dar s-a revenit pînă la liniştirea lucrurilor, dar precis vom fi schimbaţi la reîntoarcerea din Iran”.

Și asupra lui Iulian Vlad sinuciderea ministrului apărării a produs o puternică impresie, demonstrîndu-i pînă unde poate duce îndeplinirea orbească a ordinelor aberante ale lui Ceaușescu, care ar fi transformat România într-o baie de sînge. ”Am stat cu Milea în seara de 21 spre 22 circa două ore, a plîns mai tot timpul, s-a destabilizat moral şi psihic după ce a revenit din Piaţa Universităţii! Am discutat că precis vom fi schimbaţi, mi-a şi spus că Stănculescu a fost chemat de la Timişoara să-i ia locul”.

Vlad descrie cum l-a văzut pentru ultima oară pe Conducător: ”Ceauşescu, venind de la balcon cînd a fost huiduit şi s-au aruncat cu pietre, nu a mai intrat în birou, ci s-a îndreptat direct spre lift”. Totuși, Iulian Vlad nu și-a părăsit pînă atunci postul de comandă din Comitetul Central. Nici măcar după sinuciderea lui Milea, cînd practic nu mai era nimic de făcut.. De ce nu a făcut-o, nu a explicat niciodată.

”Am dat ordin ca Securitatea să nu tragă!” Și cine a tras?

În schimb, reaudiat în fața Comisiei senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 Iulian Vlad argumentează cu lux de amănunte că Securitatea (și el) s-au aflat de partea Revoluției, dînd exemplul său personal: ”între 23 şi 28 decembrie seara am fost la CC, în cameră cu Guşe, cu un T.O. şi un telefon scurt”.

Chiar și a manifestanților de dinaintea fugii lui Ceaușescu, în care, spune el, securiștii ar fi refuzat să deschidă focul. ”Ordinul esenţial de linie l-am dat în 16 decembrie, ca la Timişoara, Securitatea orice s-ar întîmpla să nu tragă. Comandantul brigăzii din Timişoara mi-a raportat că şeful Inspectoratului de Miliţie judeţean îi mai cere trupe. I-am aprobat generalului Bunoaica (șeful Trupelor de Securitate – n.n.), dar cu condiţia să nu li se dea armament. Dispoziţia asta s-a menţinut pînă în 18 decembrie, cînd generalul Nuţă a dat ordin să fie înarmaţi. El nu mi-a raportat, petru că era reprezentantul Ministerului de Interne”. În fine, mortul e de vină. Greu de crezut însă că Iulian Vlad n-ar fi fost informat de generalul Nuță, ori că acesta ar fi dat un ordin de capul său – el era, în fond, șeful Direcției a II-a a Securității, iar Vlad superiorul lui.

Șeful DSS mai susținea în fața Comisiei Gabrielescu că ”al doilea ordin. ordinul vieţii mele, a fost cînd am venit după şedinţa CpEx şi teleconferinţă, cînd Ceauşescu a dat ordin expres să se tragă. M-am dus la minister, am mulţumit trupelor şi am dat ordin ca Securitatea să nu se implice sub nici un motiv în luptele de stradă, să nu tragă! Ordinul s-a menţinut pînă în 22 decembrie”. Și cine a tras? Doar armata, care nici nu avea atribuții în ”păstarea ordinii și apărarea legalității socialiste”? Iulian Vlad arăta că, formal, dispoziția ca Securitatea și Trupele să folsoească armamentul, în conformitate ”cu Ordinul 2600” (dat de Postelnicu în 1988, ca urmare a manifestației de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și care stabilea măsurile de apărare în cazul atacării unor sedii de partid – n.n.) nu-i aparținea: numai ministrul de interne ”putea da ordin de deschidere a focului!”

Ori, din prostia lui Postelnicu și în deruta lui Ceaușescu, un asemenea ordin direct nu a fost dat Securității și Trupelor acesteia, fapt de care atît Iulian Vlad, cît și toți subordonații săi se prevalează pînă astăzi, susținînd că DSS nu a avut niciun amestesc în reprimarea manifestanților, pînă în 22 decembrie 1989. Fapt contrazis de o mulțime de manifestanți de la Timișoara, care arată inclusiv cum cei răniți au fost scoși de securiști din spitale, spre a fi lichidați. Sau la București, unde cei care au supraviețuit tirurilor și au fost arestați chiar de securiști în civil la baricada de la Inter ori în alte locuri, au ajuns la Jilava. Sau, de modul în care Securitatea s-a ocupat de mușamalizarea crimelor de la Timișoara, arzînd cadavrele celor uciși. Și lista e mult mai lungă...

Iulian Vlad arăta în schimb că ”alt ordin am dat în 22 dimineaţa, că dacă se forţează cordonul (ce înconjura piaţa CC) să nu se facă opoziţie! Ordinul l-am dat lui Bucurescu, colonelului Ardeleanu, colonelulu Nae (adjunctul lui Neagoe, pentru că pe Neagoe nu l-am mai găsit). Acest ordin a ajuns şi la cei care apărau televiziunea, radioul”. Mai spunea Vlad cum a dat ordine după fuga lui Ceaușescu, fie direct, fie prin subordonații săi (fapt confirmat în fața Comisiei de cei care au fost audiați) ca la toate unitățile armamentul din dotare să fie închis și sigilat la rastel și apoi ofițerii să se subordoneze armatei, așa cum se stabilise din seara zilei de 22 decembrie.

Unul dintre aceștia, colonelul Dumitru Tatu, șeful Serviciului D (dezinformare), despre care s-a spus că ar fi avut un rol determinant în toate zvonurile și ”alarmele” lansate între 22 și 25 decembrie arăta că serviciul său nu a avut atribuții în plan intern și că ”în 22 decembrie am primit ordin de la Raţiu, pe la ora 1 să pun sigiliile şi să plecăm acasă. Raţiu a transmis de fapt un ordin al generalului Vlad. Am plecat acasă şi am urmărit la televizor totul. Am rămas surprins, că cine trage? Îmi dădeau telefon subordonaţii, că cine trage? Nici acum nu ştiu răspunsul”. Nici noi...

Brucan: ”M-am îngrozit, cînd am văzut pe mîna cui a ajuns Revoluţia”

Tot ce s-a întîmplat după 22 decembrie a fost, în opinia lui Iulian Vlad, rezultatul unei diversiuni și al incompetenței comandanților militari. El are, legat de evenimente, ca majoritatea românior, deși a fost șeful Securității Statului, mai multe întrebări decît răspunsuri.

”În jurul M.Ap.N. era un vacarm infernal de împuşcături. Dar pe clădirea M.Ap.N. nu s-a văzut urmă de cartuş, iar clădirile dimprejur erau praf. În biroul ministrului, cu trei geamuri mari spre blocuri stăteau lejer, nu se sinchiseau de aceea canonadă. Deci era în plan, probabil s-a anticipat, dar scenariul era pregătit. Accidentală a fost ieşirea în masă a populaţiei în stradă! Era exclus ca o forţă ordonată, armată să mai sară în apărarea lui Ceauşescu! Toţi au simţit-o ca pe o uşurare. Poate izolat au tras cîţiva fanatici, dar nesemnificativ. Apoi au intervenit forţe slab pregătite din corpului superior al armatei. Este şi vina mea, Contrainformaţiile militare la un moment dat s-au păcălit și au acționat cel mai prost! Comandamentul la un moment dat s-a rupt: de la CC comanda Guşe, de la M.Ap.N. comanda Stănculescu”.

Iar la televizor Militaru, Cico Dumitrescu și alți generali cu uniformele scoase de la naftalină dădeau, în opinia lui Vlad, ”ordine aberante. Era o stare de confuzie generală. De aceea s-au întîmplat omorurile, la M.Ap.N., la Otopeni etc. Dar toate astea nu exclud existenţa unei acţiuni de diversiune organizată. Cred că o dovadă e şi acel război electronic, cineva trebuia să proiecteze acele ţinte false în eter! Apoi, maimarii, cum au decis să se deschidă graniţa, să vină cu ajutoare? Apoi, de ce încă din 15 decembrie ambasadorii şi-au trimis familiile acasă ? Generalul Militaru nu era agreat de ceilalţi comandanţi! Pentru mine, generalul Militaru a fost şi rămîne un om suspect în privinţa loialităţii faţă de ţară. Eu, dacă făceam oricare din greşelile făcute de el atunci, eram precis condamnat la pedeapsa capitală. Generalul Logofătu, care trebuia să fie succesorul meu (la conducerea Securității – n.n.) este de aceeaşi formaţie şi format (adică agent sovietic – n.n.) ca generalul Militaru. A fost reprezentantul României în Tratatul de la Varşovia, apoi la Academie la Moscova”.

Spre deosebire de Vlad, care încerca să disculpe instituția pe care o condusese și totodată pe sine, Sliviu Brucan, audiat și el de Comisie, a avut o poziție diametral opusă, acuzînd direct Securitatea că a tras la Revoluție: ”aveau legături de comunicaţie, centre de aprovizionare, mijloace de transport militare şi civile. Am văzut și eu tabelele cu armele. Cîteva arme n-au acţionat pentru că nu se aşteptau ca Ceauşescu să fugă. Dar s-au dezmeticit şi au început să tragă. Am cerut ca Vlad să dea dispoziţii categorice prin radio și televiziune tuturor oamenilor săi să depună armele, să nu se tragă (ceea ce acesta a făcut la 5 dimineața, pe 23 decembrie, conform depoziției la Comisie a lui Teodor Brateș – n.n.). El a spus la radio, dar nu a spus fraza cheie, că a trecut de partea Revoluţiei. Vreau să vă spun informaţiile ce le aveam noi atunci şi cum gîndeam. În 24 decembrie, am făcut un consiliu de război la M.Ap.N., operaţiunile mlitare erau conduse de Guşe şi Vlad. Ştiam că Guşe vine de la Timişoara şi ştiam cine e Vlad Iulian. M-am îngrozit, cînd am văzut pe mîna cui a ajuns revoluţia. I-am spus lui Iliescu că eu cu Iulian Vlad nu cooperez”.

”Securitatea ştia tot despre noi, dar noi nimic despre ei”

În noaptea de 24 spre 25 decembrie, pregătindu-se execuția lui Ceaușescu, Brucan a obținut de la Ion Iliescu ceea ce-și dorea: o confruntare cu Iulian Vlad. Venit la sediul MapN, Vlad arăta că ”m-au şocat USLA-şii ăia decapitaţi, batjocoriţi, ţinuţi acolo în văzul lumii”. Imaginea era un avertisment pentru ceea ce a urmat. ”În noaptea de 24 spre 25 decembrie a fost o discuţie aprigă cu Silviu Brucan, care a venit să mă ameninţe că Securitatea trage şi de ce nu depunem armele. Am negat, discuţiile s-au purtat pînă dimineaţa, Chiar lucram un plan cu generalul Hortopan pentru lichidarea focului din fostul Palat Regal, m-am gîndit la o grupă antitero”. Atît de la Iulian Vlad. În schimb, Silviu Brucan a dat mai multe detalii privind conținutul acestor discuții prelungite în noapte. ”Duminică, 24, am cerut să am o confruntare cu Vlad Iulian. Iliescu a fost pînă la urmă de acord. Acest consiliu de război a fost crucial. A început cu un raport al lui Vlad şi Guşe despre situaţia militară. Ne-au spus că s-a încercat ocuparea televiziunii, că se intensifică acţiunile teroriste şi că armata nu poate stăpîni situaţia, pentru că nu au arme adecvate. Atunci l-am întrebat pe Vlad de ce n-a citit fraza aceea la TV. A răspuns că a considerat mai bine să fie discursul său mai politic. A doua întrebare: i-am spus că teroriştii au mijloace de comunicare, sînt antrenaţi special, cunosc casă cu casă, se mişcă rapid, că acţionează după un plan de acţiune. «De ce n-aţi prezentat acest plan de acţiune, cînd aţi trecut de partea revoluţiei?» Că şi generalii nu concepeau că n-ar fi fost un plan de acţiune. Apoi a cerut 24 ore, a promis că-i va prinde pe terorişti. Guşe a spus: «Voi, civilii, aţi adus anarhia!» Mi se părea anormal ca oamenii care au condus operaţiunile de la Timişoara să conducă operaţiunile pe toată ţara, şi mai ales că se înţelegea foarte bine cu Vlad, ambii fuseseră membri ai CC. Dar între timp generalul Stănculescu a demontat centrala lor de comunicare, nu mai puteau acţiona eficient şi apoi Vlad a fost arestat”. Brucan încheie: ”eu avusem de-a face cu Securitatea, îi cunoşteam ce sînt în stare”.

Cea mai mare durere a lui Iulian Vlad, care l-a apăsat pînă la capătul zilelor și peste care n-a putut trece a fost dezonoarea de a fi fost în cele din urmă arestat: ”am fost arestat în 31 ianuarie, cu locţiitorii şi cu şeful Direcţiei de Contrainformaţii Militare (generalii Arsitotel Stamatoiu, Gianu Bucurescu și Vasile Gheorghe – n.n.), chemîndu-ne la ora 14 la Cabinetul Ministrului (ministrul Apărării, Nicolae Militaru – n.n.) care era în audienţă la ambasadorul sovietic. Peste 15 minute, am fost invitaţi în cabinet, unde erau doar Gelu Voican şi Vasile Ionel. A fost poftit să raporteze generalul Vasile (Contrainformații Militare), apoi Bucurescu (Informații Interne), apoi Stamatoiu (Contrainformații Interne) şi pe rînd puşi să plece. Am rămas eu, mi s-a urat an nou fericit, în hol nu era nimeni, l-am întîlnit pe generalul Hortopan cu un maior de al lui şi o grupă de soldaţi şi m-a invitat să predau arma. Nu am purtat niciodată armă asupra mea. Atunci Hortopan a început să mă percheziţioneze, am fost luat între baionete, introdus în TAB și am fost transportaţi la locul de detenţie. Nimeni nu a spus nici o învinuire, doar pe 19 martie am primit mandatul de arestare. Pe generalul Militaru nu l-am văzut, dar am văzut maşina cu steag a ambasadorului URSS în faţa ministerului şi cînd am ieşit, maşina era tot acolo. Ulterior am aflat că se anunţase la radio că am fost reţinuţi deja, cînd noi mergeam spre minister”.

Ceea ce generalul Vlad refuză să înțeleagă e că decapitarea Securității era o necesitate, atîta vreme cît nici cei care umpluseră ”vidul de putere” cu girul Moscovei, cum se vede încă o dată și din relatarea lui, cît nici milioanele de români nu aveau motive plauzibile să creadă în sincerul ei atașament față de democrație. Căci întreaga filosofie a Securității era construită pe apărarea comunismului totalitar. Scop în care dezvoltase un aparat de spionaj intern, degenerat treptat într-un adevărat comportament schizoid. Generalul Nicolae Popescu, fostul şef al Comandamentului de transmisiuni, ajuns ”şeful cu problemele sociale în guvernul Dăscălescu” relata cum funcționa această ”spionită”, de-a dreptul paranoică: ”generalul Vasile Gheorghe de la Contrainformații Militare îi asculta și pe Nuţă şi pe Vlad şi invers, se ascultau între ei ca dracii. La C.I-stul meu am găsit toate sigiliile mele de material plastic. Iar eu mă chinuiam să pun 3-4 sigilii, la plecarea mea din birou”.

Concluzia lui este edificatoare și poate fi extinsă la nivelul întregii Românii: ”Securitatea ştia tot despre noi, dar noi nimic despre ei”.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8347
Diferența -0.0012
Zi precendentă 4.8359
USD
Azi 4.1033
Diferența -0.0096
Zi precendentă 4.1129
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 11-08-2020
EUR flag1 EUR = 4.8347 RON
USD flag1 USD = 4.1033 RON
GBP flag1 GBP = 5.3722 RON
CHF flag1 CHF = 4.4909 RON
AUD flag1 AUD = 2.9441 RON
DKK flag1 DKK = 0.6492 RON
CAD flag1 CAD = 3.0852 RON
HUF flag1 HUF = 0.0140 RON
JPY flag1 JPY = 0.0387 RON
NOK flag1 NOK = 0.4571 RON
SEK flag1 SEK = 0.4703 RON
XAU flag1 XAU = 262.6798 RON
Monede Crypto
1 BTC = 47068.95RON
1 ETH = 1565.78RON
1 LTC = 227.16RON
1 XRP = 1.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.04%
6 luni: 2.10%
12 luni: 2.18%
EURIBOR:
3 luni: -0.4780 %
6 luni: -0.4220 %
12 luni: -0.3500 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8745.68 1.46%
BET-BK 1699.45 1.42%
BET-FI 42522.01 1.35%
BET-NG 655.70 1.44%
BET-TR 14578.79 1.45%
BET-XT 794.75 1.47%
BET-XT-TR 1331.25 1.46%
BETPlus 1311.65 1.44%
RTL 18006.68 1.43%

Comunicate de presa

Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

Situația a impus găsirea de soluții noi

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță
Vacanță

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.24
YesMy