IT-iștii de la stat vor beneficia de aceleași facilități fiscale ca cei de la privat

Georgel Simionică |
Data actualizării: | Data publicării:
Se elimină o inechitate pentru IT-iștii de la stat / Foto: Freepick
Se elimină o inechitate pentru IT-iștii de la stat / Foto: Freepick

Ministerul Finanţelor, alături de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei au adoptat Ordinul comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care şi personalul din instituţiile publice care desfăşoară astfel de activităţi beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, conform unui comunicat al MF.

"Am reuşit să reparăm şi să uniformizăm aplicarea unei facilităţi fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic şi valoare adăugată mare în economia unei societăţi. Discutăm despre digitalizarea administraţiei de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva augmentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiţi dacă vrem calitate şi sper ca prin acest demers să reuşim să diminuăm din plecările IT-iştilor buni din administraţie şi, totodată, să devenim un angajator competitiv", a spus Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Funcţiile pentru care se va aplica scutirea de impozit sunt: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.

"Această iniţiativă face dreptate pentru IT-iştii din sectorul public, fiind o chestiune de normalitate ca aceştia să beneficieze de aceleaşi facilităţi precum cei care lucrează pentru firme private. Este o chestiune care trena de multă vreme şi le mulţumesc tuturor celor care au susţinut această măsură, care face parte dintr-un efort mai amplu de a atrage experţi din sectorul IT&C în administraţia publică. România viitorului este România digitală, iar un sector public puternic digitalizat înseamnă un stat prietenos cu cetăţeanul. Pentru toate acestea, e nevoie de resursă umană de calitate în sectorul public, cu atât mai mult în ceea ce ţine de transformarea digitală a administraţiei.", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii intrării în vigoare a ordinului. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial.

Citește și:

Cele mai mici şi cele mai mari salarii din IT, în România. Un arhitect IT poate câştiga 40.000 de lei lunar

Cu o medie netă de 6.000 de lei pe lună, IT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România.

IT-ul este, de câțiva ani buni, domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condițiile în care media, la nivel național este de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu 10% față de începutul acestui an. Pragurile salariale crescute, chiar și pentru începători, au făcut ca IT-ul să fie prima opțiune de reconversie profesională a celor care vor o schimbare de carieră.

„Candidații din IT sunt cunoscuți drept privilegiații pieței de recrutare – își găsesc foarte ușor job, sunt bine plătiți, iar avansul tehnologic rapid le permite să aibă permanent oportunități de creștere. Acest avans tehnologic, cât și numărul insuficient de specialiști în IT le creează contextul de a fi extrem de selectivi atunci când vine vorba de angajare. Cu un deficit de aproximativ 25.000 de IT-iști, companiile sunt nu doar generoase în ofertele financiare pe care le fac, dar și foarte deschise la a primi candidați care au trecut printr-o reconversie profesională către acest domeniu. Deși aceștia pornesc de la un nivel de juniorat, angajatorii sunt dispuși să investească mai departe în specializarea lor la locul de muncă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, distribuția segmentelor salariale arată o alocare marginală pentru salariile sub 2.000 de lei (4%) și chiar a celor cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei (12%). Cea mai mare parte a angajaților din IT, respectiv 32,6%, câștigă lunar între 4.000 și 7.000 de lei, iar 21% între 7.000 și 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2% dintre cei care și-au introdus datele salariale în platformă și 14,2% iau lunar între 3.000 și 4.000 de lei. „Din multe puncte de vedere, IT-ul este un domeniu atipic. Spre exemplu, vedem specialiști foarte căutați, care ajung să ocupe poziții cheie în companie și încasează salarii comparabile sau chiar mai mari decât ale unui CEO. Este cazul arhitecților IT, spre exemplu, care pot câștiga și 40.000 de lei pe lună. Pragurile sunt ridicate chiar și pentru juniori, astfel încât salariile de intrare sunt de aproximativ 3.500-4.000 de lei pe lună. În ceea ce privește media salarială pentru programatori, aceasta este de 6.000 de lei”, explică Roxana Drăghici. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0005
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0139
Zi precendentă 4.6361
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 02-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 274650.25RON
1 ETH = 13900.43RON
1 LTC = 375.07RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel