Iohannis: noul an universitar va fi "cel mai dificil" din 1989 încoace

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că noul an universitar va fi "cel mai dificil" din 1989 încoace, în contextul pandemiei de COVID-19.

"Astăzi, marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind, fără îndoială, cel mai dificil an universitar din 1989 încoace. Regulile de distanţare socială necesare în contextul crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19 îngreunează un proces educaţional în care mentoratul are un rol central. Sunt totuşi convins că veţi găsi modalităţile cele mai bune de a asigura atât calitatea actului educaţional, cât şi protejarea comunităţii academice de riscul contaminării cu noul coronavirus", a afirmat şeful statului, la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale".

El a subliniat că anul acesta va fi greu pentru actul cultural în general, în contextul în care sălile de spectacol au fost închise luni de zile, iar măsurile menite să ţină sub control epidemia nu vor permite revenirea deplină la normalitate în perioada imediat următoare.

Covid-19. Alexandru Rafila. De ce crește numărul de ÎMBOLNĂVIRI

"Există o legătură indisolubilă între artele spectacolului şi public. Apreciez în mod deosebit sacrificiul pe care îl face comunitatea artistică pentru a contribui la siguranţa întregii societăţi. În acelaşi timp, sunt conştient că există o nevoie reală de sprijin pentru instituţiile de cultură, actori, regizori, cineaşti şi creatori de conţinut media şi tocmai de aceea mă aflu într-un dialog constant cu autorităţile guvernamentale responsabile pentru a găsi soluţii adecvate acestui segment profund afectat de pandemie.
Împreună, Guvern, alte autorităţi, creatori din toate domeniile artelor şi industriilor culturale şi, nu în ultimul rând, mediul academic, aveţi responsabilitatea de a gândi şi a relansa domeniul cultural. Vom avea de remediat nu doar daunele provocate de pandemie, ci şi unele decalaje de ordin sistemic, care au făcut ca în România consumul cultural să fie, în ultimul deceniu, cu mult sub media Uniunii Europene", a spus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, post-pandemie, eforturile de relansare economică vor trebui să fie însoţite de un mai mare sprijin oferit culturii, atât de stat, cât şi de mediul privat.

"Acesta este mesajul de încurajare pe care doresc să-l transmit studenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, precum şi studenţilor din celelalte universităţi şi facultăţi de arte din România. Educaţia prin artă este, la urma urmei, un pilon esenţial în construirea unei Românii cu adevărat educate", a adăugat Klaus Iohannis.

El a arătat că a ales să participe la deschiderea anului universitar la UNATC având în vedere că aceasta "a modelat" cultura recentă a României.

"Prin intermediul absolvenţilor săi, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică a modelat cultura recentă a României şi a canalizat efortul creativ al unor personalităţi care au făcut cinste ţării noastre pe plan internaţional", a evidenţiat Iohannis.

Şeful statului a conferit UNATC "I. L. Caragiale" Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de comandor la 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

"În semn de apreciere a acestei bogate activităţi a instituţiei, am decis acordarea Ordinului Meritul pentru Învăţământ, în grad de Comandor", a precizat preşedintele Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.2881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299180.06RON
1 ETH = 8899.53RON
1 LTC = 239.93RON
1 XRP = 6.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel