În această țară cei care se vaccinează primesc BANI de la GUVERN

vaccine-6158184_640-1_22406800
Ţara în care toţi angajaţii au obligaţia să se vaccineze
Guvernul sârb a promis că toate persoanele cu vârste de peste 25 de ani care se vor vaccina anti-COVID-19 până pe 31 mai vor primi echivalentul a 25 de euro ca premiu pentru "responsabilitatea" lor.

”Ne-am gândit cum să premiem persoanele care au dat dovadă de responsabilitate şi am decis să oferim bani, un ajutor financiar suplimentar, celor care s-au vaccinat”, a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

El a anunţat şi stabilirea obiectivului ca până la sfârşitul lunii mai cel puţin 55% dintre cei aproximativ şapte milioane de cetăţeni sârbi să primească cel puţin o doză dintr-unul din vaccinurile anti-COVID-19 folosite de Serbia, respectiv Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Moderna, cel rusesc Sputnik V sau cel chinezesc Sinopharm.

Până în prezent 22% din populaţia Serbiei a primit ambele doze de vaccin, procent mult peste cel de 9% din Uniunea Europeană.

Preşedintele Vucic a promis că nu vor fi adoptate ”măsuri discriminatorii negative împotriva celor care nu doresc să se vaccineze”, dar a calificat decizia acestora drept ”iresponsabilă şi egoistă”.

În paralel cu decizia guvernului de la Belgrad de a da bani, o iniţiativă de stimulare a interesului pentru vaccinare a venit şi din partea unui restaurant din oraşul sârb Kragujevac, care le oferă gratis o porţie de friptură sau de gulaş celor care se vaccinează anti-COVID-19.

”Afacerea noastră, cateringul, a fost afectată în mod special (…), iar dacă vaccinarea este soluţia, atunci dorim să contribuim şi noi”, a declarat agenţiei Reuters patronul restaurantului, Stavro Raskovic.

Cifra zilei Vezi toate articolele
x close