Încă din secolul al XIX-lea, economia germană s-a bazat pe doi piloni: industria și exporturile. După 1945, această strategie a stat la baza „miracolului economic german”. Spre deosebire de alte țări, Berlinul a mizat pe o competitivitate „non-preț”: produse de înaltă calitate, inovație, forță de muncă calificată și bine remunerată.

Acest model a permis menținerea unui nivel de trai ridicat, rămânând totodată competitivă la scară globală. Încă de timpuriu, industriașii germani au externalizat sarcinile cu valoare adăugată scăzută, mai întâi în Europa de Est, apoi în Asia. Cu alte cuvinte, Germania nu s-a construit doar pe exporturi, ci și pe importuri și subcontractare. O dependență structurală care astăzi îi devine slăbiciune.

Suveranitatea, un val de fond care zguduie modelul german

Constatarea este brutală: din 2018, economia germană nu mai înregistrează progres. Criza COVID a scos la iveală vulnerabilitatea lanțurilor de aprovizionare globalizate. Marc Saxer, într-un studiu pentru Fundația Friedrich Ebert, vorbind despre impactul pandemiei, afirma: „era neoliberalismului, adică supremația intereselor pieței asupra tuturor celorlalte interese sociale și societale, se apropie de sfârșit”. Asistăm la o punere sub semnul întrebării a dependențelor economice, pe fundalul unei ascensiuni a discursurilor suveraniste.

Suveranitatea este prezentă la toate nivelurile: din 2020, „suveranitatea” a devenit un cuvânt-cheie în discursurile politice — suveranitate energetică, tehnologică, agricolă... Iar politicile economice occidentale urmează această logică de retragere strategică.

Energia, călcâiul lui Ahile: după abandonarea energiei nucleare în 2011, Germania s-a sprijinit pe gazul rusesc ieftin, în așteptarea consolidării surselor de energie regenerabilă. În 2021, 55% din gazul consumat de Germania provenea din Rusia (comparativ cu 17% pentru Franța), 50% din cărbune și 34% din petrol. Însă războiul din Ucraina a schimbat totul: au venit sancțiunile, iar prețurile au explodat. Rezultatul: industriile cele mai mari consumatoare de energie, precum cea chimică, au fost grav afectate. Exemplu: BASF, lider mondial al sectorului, și-a văzut profiturile scăzând între 2019 și 2022.

Impactul tensiunilor actuale

Suntem în 2025, iar locomotiva europeană rămâne pe loc: din al doilea trimestru al anului 2023, Germania nu a mai revenit la creștere economică. Cu câteva luni înainte ca Donald Trump să reaprindă tensiunile în comerțul mondial, Berlinul încă prognoza o creștere de 0,8% pentru 2025.

Statele Unite, principalul partener comercial al Germaniei din 2023, își schimbă direcția. Ministrul Economiei german estimează că deciziile americane ar putea costa țara până la 0,5 puncte procentuale de creștere în 2025. După 33 de ani de excedente comerciale cu Washingtonul, este vorba de o ruptură brutală.

Pe de o parte, China, care devine un actor major în industria auto și a cărei cerere pentru motoarele germane se prăbușește. Pe de altă parte, taxele de 25% impuse exporturilor către SUA, care doresc să-și protejeze propria industrie. Și, în final, tranziția dificilă a constructorilor germani, cunoscuți pentru motoarele lor puternice, către vehiculele electrice, într-o Europă unde 60% dintre mașinile noi înmatriculate sunt electrificate.

Asia își va redirecționa fluxurile: potrivit OMC, exporturile chineze către Europa ar urma să crească cu 6%. Emmanuel Macron avertizează și el: „În multe sectoare, ne vom confrunta cu supracapacități sud-asiatice care își vor redirecționa fluxurile spre Europa. Sunt mecanisme care vor avea consecințe potențial masive asupra anumitor ramuri ale industriei noastre”.

Germania, prinsă între principalii săi parteneri comerciali

Mai clar spus, Germania se regăsește prinsă între cei doi principali parteneri comerciali ai săi. Pe de o parte, China, care încă se luptă să iasă dintr-o criză ce a limitat sever cererea internă pentru bunuri străine, devenind totodată un concurent serios, în special pe plan tehnologic. Pe de altă parte, Statele Unite, devenite mai puțin primitoare, ceea ce va continua să lovească exportatorii germani și prin scăderea dolarului.

Rezultatul: în 2025, economia germană rămâne în stagnare. Creșterea așteptată pentru 2026 se plafonează la 1%. Germania, care a prosperat îndelung datorită globalizării, îi suportă astăzi efectele negative. Pentru a relansa economia, Berlinul mizează pe un plan de investiții de 500 de miliarde de euro. O adevărată ruptură culturală pentru o țară atașată disciplinei bugetare, dar care a acumulat întârzieri în domeniile energiei, tehnologiei și infrastructurilor. Celebrul „frână a datoriei” – care plafonează deficitul la 0,35% din PIB – va fi ocolit temporar. Rămâne doar de așteptat: primele efecte sunt anticipate abia din 2026.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.