Secretarul general al OCDE, discuţii la Bucureşti cu Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan

guvern-palatul-victoria_12993100
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla luni în România, ocazie cu care va avea întrevederi cu autorităţile de la Bucureşti.

Acesta se va întâlni cu preşedintele Nicuşor Dan, cu premierul Ilie Bolojan, dar şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului - Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu.

Luni dimineaţă, Mathias Cormann va discuta cu şeful statului, Nicuşor Dan, iar ulterior va merge la Palatul Victoria.

Potrivit agendei anunţate de Guvern, Ilie Bolojan şi Mathias Cormann vor avea o întrevedere şi vor participa la reuniunea Comitetului naţional pentru aderarea României la OCDE.

În program figurează şi declaraţii de presă comune ale premierului şi ale secretarului general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Oficialul OCDE se va întâlni şi cu preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, dar şi cu preşedintele Camerei, Sorin Grindeanu.

***

România a început, în iunie 2022, discuţiile de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, care presupune alinierea la cele mai înalte standarde în materie de politici economice, fiscale, de transparenţă decizională şi sectoriale.

Discuţiile de aderare se desfăşoară în baza Foii de Parcurs adoptate de OCDE, document în baza căruia România este evaluată de 25 de Comitete sectoriale. Finalizarea evaluării tehnice în fiecare comitet presupune adoptarea unui Aviz formal, care certifică gradul de pregătire internă a României din perspectiva alinierii la standardele, principiile şi politicile OCDE. România va adera la organizaţie după parcurgerea acestor etape şi adoptarea unei Decizii a Consiliului OCDE.

În prezent, OCDE are 38 de state membre, incluzând principalele economii ale lumii. Alături de România, alte şapte state au statut de candidat: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Indonezia, Peru, Thailanda, potrivit MAE.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Mutarea zilei Vezi toate articolele
x close