Germania iese din starea de urgență impusă în pandemie

berlin_85984000
Germania amnunță că renunță la starea de urgență
În timp ce România sparge recorduri după recorduri la decese și îmbolnăviri din cauza COVID-19, alte țări ies din pandemie și renunță și la starea de urgență după ce și-au vaccinat peste 80% din adulți, în țara noastră rata de vaccinare fiind de sub 40%.

Germania va lăsa ca starea de urgență să expire pe 25 noiembrie, deoarece amenințarea COVID-19 pentru persoanele vaccinate este doar moderată, a anunțat presa germană, citând comentarii ale ministrului sănătății din această țară.

Acest lucru ar marca un pas spre normalitate după aproape 19 luni, deși ministrul a avertizat că regulile de igienă în spațiile interioare vor rămâne necesare: ``Din câte putem spune, o revenire la normalitate va deveni posibilă abia în primăvara anului viitor, a spus el oficialul.

Potrivit informațiilor BILD, ministrul Sănătății, Jens Spahn, a anunțat acest lucru luni, în cadrul conferinței miniștrilor de stat din domeniul sănătății.

Raționamentul lui Spahn, potrivit participanților este că Institutul Robert Koch (RKI) clasifică "riscul pentru persoanele vaccinate ca fiind moderat". Având în vedere cota actuală de vaccinare (80 la sută dintre adulți sunt complet vaccinați), situația epidemică ar putea fi încheiată la 25 noiembrie 2021 ca o excepție la nivel național.

COVID-19. Cu cât se vor vinde noile pastile produse de Merck

Dacă Bundestag-ul susține acest lucru, starea de urgență ar expira pur și simplu la sfârșitul lunii noiembrie!

Asta înseamnă că din acel moment totul este în mâinile regiunilor. Acestea dacă doresc să respecte regulile  distanță, igienă, măști  și restricții de acces pentru persoanele nevaccinate, o pot face. Dar reglementările sunt revizuite la fiecare patru săptămâni.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că România are ca obiectiv vaccinarea în primă doză, împotriva noului coronavirus, a 2 milioane de persoane până la sfârşitul acestui an, urmând ca 70% din populaţie să fie imunizată până în primul trimestru al anului 2022.

Biroul regional al OMS pentru Europa şi OMS România, împreună cu înalţi oficiali din Ministerul Sănătăţii, Centrul Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile şi din CNCAV, au analizat luni, în cadrul unei întâlniri online, motivele care au dus la tendinţa actuală în procesul de vaccinare împotriva COVID-19.

Potrivit unui comunicat transmis de CNCAV, partea română i-a informat pe specialiştii OMS despre creşterea "foarte mare" a cazurilor severe şi a deceselor în urma infectării cu COVID-19, sursa citată precizând că 92% din decese au fost înregistrate la persoanele nevaccinate. Cele mai multe dintre acestea au avut şi alte boli, dar au fost înregistrate decese şi în rândul tinerilor, copiilor şi tineri şi populaţiei active.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close