Euro a atins joi cel mai ridicat nivel din ultimele luni

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce anume a determinat această evoluție?
Ce anume a determinat această evoluție?

Euro a atins joi cel mai ridicat nivel dintr-un an, la 1,1068 dolari, conform datelor FactSet, și ar putea continua urce spre 1,1250 dolari, după ce trecut de pragul cheie de rezistență, de 1,1000 dolari, a apreciat spune Brad Bechtel, analist la Jefferies.

Înainte ca situația să devină cu adevărat clară, înainte ca tendința să devină relevantă, moneda unică ar trebui să evoluția ei ascendentă, cu 1,1250 de dolari ca obiectiv pe termen scurt, a precizat specialistul. Zvonul potrivit căruia Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea majora rata dobânzilor cu doar 25 de puncte de bază în luna mai a avut un impact asupra monedei euro, „dar nu este sigur că această presupunere este justificată, având în vedere modul contradictoriu în care majoritatea oficialilor BCE s-au exprimat în ultima vreme”.

Pe de altă parte, dolarul a scăzut joi la cel mai scăzut nivel față de euro de la începutul lunii aprilie 2022, după ce indicele prețurilor de producător PPI din Statele Unite s-a contractat.

Ideea că încetinirea inflației va permite Rezervei Federale SUA (Fed) să-și revizuiască deciziile privind rata dobânzii de referință a  făcut ca dolarul să piardă 0,63%, coborând, pe parcursul zile, până la 1,1060 de dolari pentru un euro.

Lira sterlină a crescut cu 0,29%, până la 1,2521 dolari, un maxim al ultimelor zece luni.

Prețul aurului a câștigat 1,43%, urcând la 2.043,61 dolari/uncie, apropiindu-se, din nou, de maximul istoric atins în august 2020, când a atins 2.075,47 dolari/uncie. 

Prețurile de producție au scăzut cu 0,5% în decurs de o lună, după ce au pierdut 0,1% în februarie, potrivit indicelui publicat de Departamentul Muncii al SUA.

Citește și Avertismentul FMI: Ritmul de creștere a datoriei publice îngrozește

Datoria publică este mai mare şi creşte mai rapid decât se preconiza înainte de pandemie, impulsionată în principal de SUA şi China, primele două economii ale lumii, a declarat miercuri principalul expert fiscal de la Fondul Monetar Internaţional, Vitor Gaspar, transmite Reuters.

60% din ţări sunt aşteptate să înregistreze o scădere a raportului datorie publică/Produs Intern Brut până în 2028, după creşterile care au avut legătură cu COVID, însă un număr semnificativ de mari economii, inclusiv Brazilia, China şi SUA, se confruntă cu o creştere rapidă a raportului datorie-PIB... Citește mai departe AICI

Citește și De ce spectrul recesiunii continuă să îngrijoreze. Explicații

Piața forței de muncă, sectorul industrial, evoluția prețurilor la petrol, convulsii sociale, criza bancară, iar lista poate continua. Iar concluzia este una singura: economia lumii continuă să îngrijoreze. Iar scenariul unei recesiuni a pentru marile puteri nu dispare din previziunile analiștilor. 

Într-un studiu publicat zilele trecute, Fondul Mondial Internațional trăgea un nou semnal de alarmă, avertizând că, după criza bancară, ale cărei efecte nu s-au atenuat suficient pentru a răsufla ușurați, un nou pericol se prefigurează la adresa stabilității financiare mondiale. Este vorba despre sectorul non-bancar, care reprezintă acum jumătate din activele întregului sistem financiar global. Un domeniu care, subliniau experții FMI, dacă nu va beneficia de reglementări mai stricte, riscă să provoace altă criză. ... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298323.35RON
1 ETH = 14363.11RON
1 LTC = 377.38RON
1 XRP = 2.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel