COVID-19. Îngrijorare. Imunitatea dispare în mai puțin de o lună

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Un nou studiu indică faptul că imunitatea pacienților cu forme grave de COVID-19 dispare în mai puțin de o lună de la externare, se arată într-un recent studiu.

Cercetătorii au descoperit că anticorpii dispar rapid la pacienții care s-au vindecat după infectarea cu SARS-CoV-2, scrie Daily Mail.

Descoperirea este una îngrijorătoare în condițiile în care exista speranța că cei care au trecut prin COVID-19 devin imuni la această boală.

Cei mai mulți dintre cei care au fost externați prezentau anticorpi, ceea ce indica faptul că organismul lor a învățat să se protejeze de noul coronavirus, însă răspunsul imun nu era unul puternic.

Studiul, care a fost efectuat la Școala Medicală a Universității din Nanjing, China, arată că 81% dintre pacienți au prezentat anticorpi, însă numai o mică parte a avut capacitatea de a neutraliza sau distruge virusul.

COVID-19. Una din 10 gravide, testate pozitiv. Ce riscuri presupune

Așadar, este încă un mister dacă cei care au trecut prin COVID-19 devin imuni sau nu.

Sunt destul de multe semne că organismul uman învață să se apere însă apare un număr de cazuri credibile de reinfectare.

Așadar, studiul indică faptul că vaccinurile ar putea să nu ofere o protecție permanentă, un lucru pe care îl speră o lume întreagă.

Studiul cercetătorilor chinezi arată că după externare, la trei sau patru săptămâni, activitatea anticorpilor intră într-un declin semnificativ.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0887
USD
Azi 4.3564
Diferența -0.0138
Zi precendentă 4.3702
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3564 RON
GBP flag1 GBP = 5.8643 RON
CHF flag1 CHF = 5.4650 RON
AUD flag1 AUD = 2.9220 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1390 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4749 RON
XAU flag1 XAU = 643.3615 RON
Monede Crypto
1 BTC = 396176.53RON
1 ETH = 13473.41RON
1 LTC = 331.94RON
1 XRP = 8.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26343.092.38%
BET-BK5201.742.42%
BET-EF1432.902.60%
BET-FI95150.322.73%
BET-NG1934.972.20%
BET-TR61689.092.38%
BET-TRN59590.132.38%
BET-XT2267.902.48%
BET-XT-TR5191.602.48%
BET-XT-TRN5028.592.48%
BETAeRO942.760.02%
BETPlus3821.132.32%
RTL59355.712.43%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel