CFR Călători a făcut anunțul! Noul Mers al trenurilor 2019 - 2020

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
CFR intră în sfârșit în secolul 21
CFR intră în sfârșit în secolul 21

Noul Mers al trenurilor 2019 - 2020 intră în vigoare începând de duminică, 15 decembrie, şi va fi valabil până la data de 12 decembrie 2020, informează CFR Călători.

Oferta de transport feroviar de pasageri pentru anul viitor este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile, se menţionează în comunicatul CFR Călători.

CFR, obligată de instanță să plătească unei femei despăgubiri de 400.000 €

Conform noului Mers al Trenurilor 2019-2020, va exista un număr mediu de 1.230 de trenuri.

"În traficul feroviar de călători intern, începând cu data de 15 decembrie 2019, pe ruta Bucureşti Nord - Chitila - Buftea se va introduce serviciul de transport suburban prin care se pun la dispoziţie 26 perechi de trenuri InterRegio şi Regio pe zi, mai mult cu 6 perechi de trenuri InterRegio în plus faţă de perioada anterioară. Începând cu data de 15 decembrie 2019, pe ruta Ciurea - Iaşi se pun la dispoziţie 16 perechi de trenuri Regio pe zi, mai mult cu 8 perechi de trenuri Regio faţă de perioada anterioară. Începând cu data de 15 decembrie 2019, pentru programul de circulaţie 2019 - 2020 au fost programate trenuri care vor avea opriri în Halta Parc Mogoşoaia pentru a asigura o legătură mai rapidă şi sigură între municipiul Bucureşti şi Mogoşoaia. 16 trenuri cu plecări/sosiri din/în staţiile Bucureşti Nord vor avea opriri în Halta Parc Mogoşoaia. Durata medie a călătoriei este de 20 minute, iar preţul unui bilet la clasa a 2-a la trenurile Regio este de 3,90 lei iar la clasa a 1-a costul biletului este de 5,30 lei. La trenurile Interregio preţul unui bilet la clasa a 2-a este de 8,20 lei, iar la clasa a 1-a de 12,50 lei", precizează CFR Călători.

Potrivit sursei citate, din data de 13 ianuarie 2019, pe ruta Bucureşti Nord - Bucureşti Băneasa - Fundulea se va introduce serviciul de transport suburban, care pune la dispoziţie 13 perechi de trenuri InterRegio şi Regio pe zi, mai mult cu 6 perechi de trenuri InterRegio faţă de perioada anterioară.

De asemenea, serviciul de transport feroviar de vagoane de dormit şi cuşetă va fi disponibil pe relaţiile: Bucureşti Nord - Timişoara, Bucureşti Nord - Cluj Napoca, Bucureşti Nord - Oradea, Bucureşti Nord - Satu Mare, Bucureşti Nord - Baia Mare, Bucureşti Nord - Sighetu Marmaţiei, Bucureşti Nord - Iaşi, Bucureşti Nord - Suceava, Timişoara - Iaşi, Bucureşti Nord - Botoşani, Bucureşti Nord - Bistriţa şi Bucureşti Nord - Vatra Dornei.

CFR Călători anunţă, totodată, prelungirea traseului trenului IR 1823 Bucureşti - Craiova - Târgu Jiu până la Petroşani - Subcetate - Călan - Simeria.

În ceea ce priveşte traficul internaţional, în 2020 va fi introdus în circulaţie un tren nou (143/686 şi 687/144), realizat de CFR Călători în colaborare cu MAV Start Ungaria şi OBB Austria, pe ruta Satu Mare - Budapesta - Viena şi retur.

În plus, în sezonul estival 2020, trenul IR 461/460 va avea în compunere un vagon direct pe ruta Bucureşti Nord - Istanbul şi retur.

Cât priveşte ofertele de călătorie pentru 2020, CFR Călători anunţă un nou program-pilot pentru deservirea şi sporirea atractivităţii traficului de navetă între zonele suburbane şi marile oraşe din toată ţara: va fi permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio, pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de km. Această ofertă este valabilă începând cu data de 15 decembrie 2019 şi nu include trenurile în trafic internaţional.

Odată cu noul mers al trenurilor va fi introdus un nou serviciu de rezervare a locurilor, ca urmare a solicitării călătorilor, pentru trenurile Regio, la preţul de 1 leu, pe rutele: Bucureşti Obor - Constanţa şi retur, Bucureşti Nord/Basarab - Braşov şi retur, Bucureşti Nord - Buzău - Mărăşeşti şi retur, Bucureşti Nord/Basarab - Craiova şi retur, respectiv Buzău - Constanţa şi retur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298393.10RON
1 ETH = 14260.59RON
1 LTC = 383.21RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel