Cât costă schimbarea actului de identitate? Ce trebuie făcut

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce documente sunt necesare pentru preschimbarea actului de identitate
Ce documente sunt necesare pentru preschimbarea actului de identitate

Până cel târziu la data de 6 iunie 2022, persoanele ale căror acte de identitate au fost prelungite pe durata stării de alertă trebuie să-și schimbe aceste documente. Ce trebuie să facă în acest sens. 

Preschimbarea actului de identitate expirat implică prezentarea unor documente în fața autorităților și plata unei taxe. În orașele mari, depunerea actelor necesare se poate face în baza unei programări online, acolo unde nu există această oportunitate, persoanele interesate trebuie să se adreseze direcției de evidență a persoanelor din localitatea/ sectorul de domiciliu. 

Pentru eliberarea unui nou act de identitate la expirarea termenului de valabilitate (dar și la modificarea datelor de stare civilă, anularea documentului, schimbarea sexului sau a fizionomiei) trebuie depusă o cerere în acest sens, însoțită de următoarele acte:

- actul de identitate;

- certificatul de naştere;

- certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;

- certificatul/ hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/ irevocabilă, după caz;

- extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu (contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, contract de construire + proces-verbal de predare-primire a locuinței etc.), precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă. Extrasul de carte funciară trebuie să fie obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii.

Citește și Imobilele cu bulină, consolidate pe banii statului. Reguli și documente

În anumite cazuri, cererea poate fi descărcată pe calculator, tipărită și completată acasă, ceea ce scurtează timpul necesar depunerii actelor. Cererea pentru eliberarea actului de identitate se depune personal, iar actul de identitate se eliberează doar titularului.

În situaţia cetăţenilor români care au domiciliul în România şi se află temporar în străinătate, depunerea cererii pentru eliberarea actului de identitate şi/ sau ridicarea actului de identitate poate fi făcută și de o altă persoană, dar doar în baza unei procuri speciale.

Pe lângă actele amintite mai sus, la preschimbarea actelor de identitate trebuie plătită și taxa aferentă eliberării acestora. Mai exact, contravaloarea cărţii de identitate este acum de șapte lei, în timp ce contravaloarea cărţii de identitate provizorii este de un leu. Aceste taxe se pot plăti la centrele de impozite și taxe, online (pe ghișeul.ro), prin transfer bancar/ internet banking (se va prezenta la ghișeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărții de identitate), la bănci ori oficii poștale și chiar prin SMS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența -0.0018
Zi precendentă 5.0908
USD
Azi 4.314
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.3146
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380633.90RON
1 ETH = 12794.67RON
1 LTC = 328.33RON
1 XRP = 8.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel