Cea mai scumpă casă din lume, scosă la vânzare. Cât costă

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Pentru o sumă record, la Hong Kong, a fost scosă la vânzare o reşedinţă de dimensiuni oarecum modeste: imobilul dispune de numai patru dormitoare şi de un teren de 1500 de metri pătraţi.

Preţul cerut este de 446 milioane de dolari. Spre comparaţie, vila Les Cedres, contruită acum 188 de ani şi care are tot patru dormitoare, a fost scoasă anul trecut la vânzare în sudul Franţei, pentru 350 de milioane de euro (409 milioane de dolari). 

Cea mai scumpă casă dintre cele scoase la vânzare în lume este amplasată pe un teren de aproximativ 1500 metri pătraţi, unde există o parcare şi o piscină dar care, potrivit agenţiei Bloomberg, nu poate fi catalogată drept de mare lux. 

Zona însă este una dintre cele mai căutate în Hong Kong. “Preţul are mai degrabă legătură cu terenul pe care este construităvila, decât la imobilul în sine”, a explicat Lawrence Brown, consultant al agenţiei imobiliare Executive Homes Hong Kong Ltd. “Clădirea este destul de veche. Dacă se va găsi cineva dispus să dea o sumă atât de mare, cu siguranţă ea va fi dărâmată, pentru a se construi alta”, a estimat expertul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455098.53RON
1 ETH = 15536.12RON
1 LTC = 473.05RON
1 XRP = 10.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel