Casa de Pensii a anunțat cât este o pensie SPECIALĂ. Pensii MEDII chiar și de 20.000 de lei

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu, așa-numitele pensii speciale, a crescut anul acesta cu 178 de persoane față de 2020.

În raportul Casei nu sunt incluse și pensiile speciale pentru unele instituții incluse în sistemul de securitate națională, precum poliția, armata sau alte instituții cu atribuții specifice.

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul lunii august, de 9.718 persoane, în creştere cu 178 de persoane faţă de perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulţi, respectiv 4.417, sunt judecătorii și procurorii, beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.022 de lei, din care 18.732 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 3.679 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.413 pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.328 de lei, din care 7.511 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 578 de persoane, media fiind de 8.339 de lei, din care 3.740 de lei cota suportată din bugetul de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna august un număr de 801 persoane. Pensia medie era de 5.730 de lei, din care 2.998 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Pensia medie lunară este 1.661 de lei. A crescut cu aproape 11 lei

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 760 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.840 de lei (2.593 de lei de la bugetul de stat).

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.749 de pensionari, pensia medie fiind de 4.831 de lei, din care 2.644 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421411.41RON
1 ETH = 7890.33RON
1 LTC = 373.68RON
1 XRP = 9.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16570.20-0.45%
BET-BK3092.51-0.62%
BET-EF905.08-0.31%
BET-FI58198.51-1.42%
BET-NG1201.37-0.27%
BET-TR36540.09-0.45%
BET-TRN35516.84-0.45%
BET-XT1419.77-0.60%
BET-XT-TR3077.71-0.60%
BET-XT-TRN2997.94-0.60%
BETAeRO797.05-2.47%
BETPlus2441.45-0.56%
RTL37046.44-0.38%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel