Totuşi, participanţilor li se atrage atenţia că va trebui să respecte "poziţiile divergente", în contextul în care la aproape trei ani de la referendumul câştigat de susţinătorii Brexitului cu 52% ţara rămâne în continuare foarte divizată.
La nivel politic, consensul este departe de a fi obţinut, întrucât acordul de retragere din UE negociat de premierul Theresa May a fost respins masiv în două rânduri de Parlament.
Biserica anglicană sugerează câteva întrebări pentru a începe conversaţia despre acest subiect sensibil. "Ce efect a avut Brexitul asupra relaţiilor voastre familiale, cu prietenii, etc?" sau "Care sunt principalele trei puncte comune pe care ne putem baza pentru a construi un viitor mai bun ca naţiune şi comunitate?".
Citește și: Biserica Ortodoxă, opere de binefacere. Care a fost bugetul în 2018
Printre documentele publicate de Biserică se află "o rugăciune pentru naţiune" care cere "unirea naţiunii noastre şi ghidarea conducătorilor noştri".
O altă rugăciune îi cere lui Dumnezeu "să salveze democraţia noastră parlamentară", iar o a treia este închinată liderilor Uniunii Europene, pentru ca ei "să poată conduce cu înţelepciune şi perspicacitate".
"Sper că fiecare dintre noi se va folosi de aceste resurse pentru a ne ajuta să ne rugăm pentru ţara noastră în acest moment critic", a declarat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, citat în comunicat.
Biserica Anglicană numără în jur de 25 de milioane de membri botezaţi în Anglia şi în Ţara Galilor.