Băncile centrale au cumpărat un volum RECORD de aur

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Aurul rămâne un activ căutat
Aurul rămâne un activ căutat

Băncile centrale din întreaga lume au cumpărat în trimestrul al treilea din 2022 o cantitate record de aur din 1967 încoace - aproape 400 de tone de metal, de peste patru ori mai mult decât în 2021, scrie Bloomberg. O mare parte din aur a fost achiziționată de cumpărători încă necunoscuți, printre care s-ar putea afla și Rusia, a precizat agenția.

Băncile centrale globale au cumpărat o cantitate record de aur din 1967 încoace - 399 de tone în trimestrul al treilea, adică de aproape patru ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Bloomberg, care citează datele Consiliului Mondial al Aurului (WGC).

După cum notează agenția, în acest an, prețul lingourilor de aur s-a aflat sub presiunea politicii monetare a Rezervei Federale a SUA, care a procedat la majorări puternice și succesive a dobânzii de referință, determinându-i pe invetitorii fondurilor tranzacționate la bursă să vândă aurul, devenit, în acest context, un activ neprofitabil. Cu toate acestea, sprijinul pentru cererea de metal prețios a venit din partea altor cumpărători, cum ar fi cei cu amănuntul din Asia și băncile centrale din întreaga lume.

Achiziții neraportate

Potrivit Bloomberg, printre cumpărătorii recenți se numără băncile centrale din Turcia și Qatar. Pe lângă acestea, au existat achiziții neînregistrate de la instituții, care, potrivit WGC, reprezintă o proporție "semnificativă" din evaluarea totală. Unele țări, printre care Rusia și China, nu publică în mod regulat date privind achizițiile de aur, scrie Bloomberg. "Nu toate instituțiile oficiale își raportează public deținerile de aur sau o fac cu întârziere. Nu putem exclude posibilitatea unor noi achiziții neraportate", a declarat WGC în raportul său trimestrial.

De la începutul anului, achizițiile de aur s-au ridicat la aproape 700 de tone, cea mai mare parte provenind din trimestrul al treilea al anului (399 de tone), mai puțin (186 de tone) au fost cumpărate în trimestrul al doilea, iar cea mai mică cifră a fost înregistrată în primul trimestru, de 88 de tone, potrivit WGC.

În ciuda cererii ridicate, prețurile lingourilor sunt influențate în principal de factori externi, cum ar fi sentimentul macroeconomic și cursul de schimb al dolarului, a declarat Gnanasekar Thiagarajan, director, Commtrendz Risk Management Services. 

Citește și Aurul, incapabil să-și revină, continuă să piardă teren

Marți, aurul a crescut cu 0,3%, la 1.637,73 dolari pe uncie pe piața la vedere, după ce luni, 31 octombrie, a scăzut cu 0,7%, potrivit agenției. Indicele Bloomberg Dollar Spot Index a scăzut cu 0,3%. Argintul, paladiul și platina au crescut, a precizat agenția. WGC se așteaptă ca investițiile totale în aur să scadă în acest an, deoarece scăderea ETF-urilor și a cererii extrabursiere compensează achizițiile puternice ale retailerilor.

Interesant este un recent articol din publicația "Vedomosti" potrivit căruia băncile rusești se confruntă cu o penurie de lingouri de aur 999 pentru investiții din cauza cererii mari din partea populației, care a crescut după eliminarea TVA la achiziționarea metalului prețios. Lingourile sunt în lipsă din cauza capacităților limitate de producție ale rafinăriilor care produc astfel de lingouri, potrivit directorului executiv al departamentului de metale prețioase de la Uralsib, Andrei Vasiliev. 

El a explicat că, anterior, aurul era cumpărat în principal în vrac de către Banca Rusiei sau exportat în străinătate, iar fabricile produceau lingouri mari. Pe de altă parte, barele mai mici sunt mai solicitate pe piața cu amănuntul. Rafinăriile își dezvoltă infrastructura pentru a lucra cu persoane fizice, dar va fi nevoie de timp pentru a stabili procesele de afaceri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295656.43RON
1 ETH = 14547.35RON
1 LTC = 388.20RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17014.27 0.39%
BET-BK 3124.00 0.18%
BET-FI 59800.62 -1.13%
BET-NG 1216.93 0.37%
BET-TR 35302.54 0.39%
BET-TRN 34488.86 0.39%
BET-XT 1448.21 0.27%
BET-XT-TR 2971.09 0.28%
BET-XT-TRN 2907.48 0.28%
BETAeRO 1058.53 0.04%
BETPlus 2512.82 0.38%
RTL 37365.95 0.37%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel