Autostrada Sebeş - Turda. CNAIR, avertisment pentru constructori

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Până la sfârșitul anului ar trebui finalizate lucrările
Până la sfârșitul anului ar trebui finalizate lucrările

Autostrada Sebeş - Turda, cu cele două loturi, este în grafic şi, alături de Iernut - Cheţani, Biharia - Borş şi varianta de ocolire Bacău, ar trebui să fie dată în exploatare la sfârşitul anului, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

"Şi în acest an îmi doresc să reuşim să dăm în trafic kilometrii de autostradă angajaţi de dumneavoastră. Ştiţi foarte bine că Sebeş - Turda, cu cele două loturi, este în grafic din punctul meu de vedere. Sper că şi din punctul dumneavoastră de vedere! De asemenea, Iernut - Cheţani, Biharia - Borş, componenta de autostradă din VO Bacău - toate aceste obiective din punctul meu de vedere ar trebui la sfârşitul anului să fie date în exploatare. Depinde de dumneavoastră şi de modul în care veţi reuşi să vă mobilizaţi. Noi suntem aici să vă sprijinim, să plătim toate facturile şi să vă asigurăm suportul în implementarea acestor proiecte", a transmis ministrul, prezent la videoconferinţa pe care directorul general al CNAIR, Mariana Ioniţă, a avut-o cu constructorii loturilor de autostradă.

În context, şeful CNAIR a remarcat că în ultimele zile lucrările la Autostrada Sebeş-Turda "au cam stagnat". Eugen Cecan, şeful DRDP Cluj, a menţionat faptul că în cursul acestei săptămâni a plouat aproape zilnic şi s-a lucrat într-un ritm foarte scăzut. În plus, grecii de la Aktor, antreprenor pe lotul 2 al autostrăzii, se confruntă cu probleme la cele două staţii de asfalt.

Şeful CNAIR a avertizat constructorii loturilor 1 şi 2 Sebeş - Turda că finalizarea până la sfârşitul anului a acestui proiect este obligatorie.

Citește și Autostrada Lugoj-Deva. Bode: Se va putea circula de la Sibiu la Nădlag

"Finalizarea Autostrăzii Sebeş-Turda în acest an este obligatorie. Nu ştiu cum facem (...). Nu mai vrem să intrăm cu acest proiect foarte întârziat în bugetul altor proiecte. Începe Autostrada Sibiu-Piteşti. Toată. Dacă anul ăsta lansăm toate procedurile, pe lotul 3 se lansează cât de curând, pe lotul 2 şi ea va fi spre final de an, la anul vom avea nevoie de resurse de finanţare pentru această autostradă, pentru cele de pe zona Moldova. Deci, Sebeş-Turda trebuie să se închidă, pentru secţiunea din Transilvania", a avertizat Ioniţă, care a adăugat că deja se lansează procedura de execuţie lucrări pentru Ploieşti - Buzău.

La rândul său, reprezentantul Aktor a dat asigurări că pe Autostrada Sebeş-Turda lotul 2 se va circula până la sfârşitul anului "aşa cum am promis". Termenul de finalizare a celor două loturi este noiembrie 2020. Execuţia lor a demarat în 2014. Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş - Turda au fost date în circulaţie în 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311605.48RON
1 ETH = 15112.17RON
1 LTC = 396.75RON
1 XRP = 2.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel