Au crescut salariile, dar românii nici nu și-au dat seama

Delia Gheață |
Data actualizării: | Data publicării:
Pe hârtie lucrurile arată altfel decât în realitate
Pe hârtie lucrurile arată altfel decât în realitate

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.732 lei, în luna septembrie 2021, cu 44 lei (+0,8%) mai mare decât în luna august 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net s-a situat la 3.517 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 30 lei (+0,9%), a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 8.578 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1.929 lei.

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,9%. Indicele câştigului salarial real a fost 99,6% pentru luna septembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 100,1% pentru luna septembrie 2021 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,0%, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna august 2021.

În luna septembrie 2021, comparativ cu august 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 14,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv 12,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 3,5% şi 8,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite); între 2,0% şi 3,5% în fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea de mobilă, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.

Citește și Semnal de alarmă! Mircea Coșea: Nu mai există bani în țară pentru multe

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 7,9% în alte activităţi extractive, respectiv cu 7,2% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 3,0% şi 5,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, industria metalurgică, telecomunicaţii, transporturi pe apă; între 1,0% şi 2,0% în hoteluri şi restaurante, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), extracţia cărbunelui superior şi inferior, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, cercetare-dezvoltare, colectarea şi epurarea apelor uzate, transporturi aeriene.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ, +7,6%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice, în administraţia publică, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+0,5% fiecare în parte). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 292677.49RON
1 ETH = 14481.87RON
1 LTC = 407.20RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel