Anunțul a fost făcut! Ce se întâmplă cu BMW până în 2030

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
BMW a comandat baterii în valoare de 20 de miliarde de euro. Află MOTIVUL
BMW a comandat baterii în valoare de 20 de miliarde de euro. Află MOTIVUL

Bayerische Motoren Werke (BMW) se aşteaptă ca până în 2030 cel puţin jumătate din vânzările sale să fie reprezentate de vehicule cu emisii zero, grupul german stabilind o ţintă mai conservatoare faţă de alţi producători auto, în perspectiva interzicerii vânzărilor de maşini noi alimentate cu combustibili fosili, transmite Reuters.

În schimb, compania estimează o creştere semnificativă a profitului înainte de taxe în 2021, cu performanţe solide pe toate segmentele: BMW, Mini şi Rolls-Royce.

Miercuri dimineaţa, acţiunile BMW au urcat cu 4,4% la Bursa de la Frankfurt.

BMW a precizat că modelul electric BMW i4 va fi lansat anul acesta, cu trei luni mai repede decât era programat. Brandul MINI va fi integral electric până în 2030, iar vehiculele electrice vor reprezenta cel puţin 50% din livrările grupului până în 2030.

Amenzi de peste 700 de lei pentru acești șoferi

Compania şi-ar putea accelera planurile în cazul în care consumatorii vor îmbrăţişa modelele electrice mai repede decât se estima, a afirmat directorul general Oliver Zipse.

Pentru acest an, BMW se aşteaptă la o marjă a profitului operaţional între 6% şi 8%, faţă de 2,7% în 2020.

În 2020, producătorul de maşini premium a înregistrat un profit înainte de taxe de 5,2 miliarde de euro, în scădere cu aproape 27% faţă de profitul de 7,2 miliarde de euro realizat în 2019. Vânzările globale de vehicule electrice ale BMW au crescut cu 31,8% faţă de 2019, iar producătorul auto vrea ca în acest an să-şi dubleze livrările de maşini pur electrice.

În prezent, grupul BMW produce 13 modele electrificate vândute pe 74 de pieţe.

Luna trecută, BMW a informat că în 2020 vânzările sale de vehicule au scăzut cu 8,4%, în condiţiile în care pandemia de coronavirus şi-a făcut simţite efectele, iar multe reprezentanţe din întreaga lume au fost închise timp de mai multe luni.

Pe parcusul anului trecut, un număr de 2,324 de milioane de automobile BMW, Mini şi Rolls-Royce au fost vândute la nivel mondial. În Europa, vânzările grupului BMW au scăzut cu 15,7%, iar în SUA au scăzut cu 18%. În schimb, în China, unde pandemia fost ţinută sub control mai rapid decât în alte părţi, vânzările BMW au crescut cu 7,4%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300604.57RON
1 ETH = 14707.61RON
1 LTC = 392.56RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel