Analiză. Joburile, la fel de amenințate ca în timpul marii crize din 1929

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
În martie rata șomajului a fost de 1,26%
În martie rata șomajului a fost de 1,26%

Lucrătorii din întreaga lume încearcă să își revină din șocul inițial al recesiunii provocate de coronavirus, după pierderea locurilor de muncă, în timp ce cererile pentru ajutoarele sociale de pe tot globul au ajuns la câteva milioane numai în această săptămână.

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a avertizat că ne așteaptă o „criză ca nicio alta” și că se prefigurează cea mai profundă recesiune pe timp de pace de la marea criză din anii 30, deoarece economiile sunt înghețate pentru a combate pandemia.

„Noi vedem că rata șomajului în SUA și Europa crește foarte mult”, a declarat pentru Bloomberg Peter Hooper, șeful cercetării economice globale la Deutsche Bank AG. ”Magnitudea dificultăților pe care le vedem pe termen scurt în SUA și Europa nu au mai fost întâlnite de la Marea Criză din anii 30”, a mai spus analistul.

Creșterea șomajului va intensifica presiunea asupra guvernelor și băncilor centrale pentru a accelera livrarea programelor sociale pentru a compensa lucrătorii care sunt concediați sau pentru a convinge angajatorii să acopere cheltuielile până când virusul va dispărea.

Citește și: Saxo Bank spune lucrurilor pe nume: 2020 este un an pierdut

Eșecul ar putea risca o recesiune și mai profundă sau o redresare slabă care ar impune factorilor de decizie să ia în considerare încă un stimul în plus față de cel deja implementat. Organizația Internațională a Muncii, luna trecută, a avertizat că aproape 25 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute dacă virusul nu va fi controlat.

Economiștii JPMorgan prevăd că șomajul pe piețele dezvoltate va sări cu 2,7 puncte procentuale până la jumătatea acestui an. În timp ce vor exista unele reveniri pe măsură ce economiile se vor redresa, acestea tot prevestesc un șomaj crescut de 4,6% în SUA și 8,3% în zona euro până la sfârșitul anului 2021.

Test de stres

Șocul piețelor muncii marchează și un test de stres pentru diferite modele sociale. Modelul din SUA va duce la mai multe locuri de muncă pierdute față de zona euro sau Japonia, unde există un grad mai mare de responsabilitate față de angajați în timpul unosr astfel de șocuri.

La o primă privire, piața locurilor de muncă din SUA este devastată. Raportul lunar legat de ocuparea forței de muncă arată o scădere la un nivel neamivăzut în ultimii 10 ani. Salariile au scăzut de șapte ori mai mult decât previziunile economiștilor, iar acesta este doar începutul dezastrului.

Numărul americanilor care au aplicat pentru ajutoarele de șomaj s-a ridicat la 6,65 milioane săptămâna trecută, dublul recordului stabilit în săptămâna precedentă. Cele 9,96 milioane de cereri din cele două săptămâni sunt echivalente cu totalul din primele 6 luni și jumătate ale recesiunii din 2007-2009.

Goldman Sachs Group apreciază că șomajul din SUA va ajunge curând la 15%.

În Europa, un raport, citat de Bloomberg, arăta că aproape un milion de britanici au solicitat ajutor de șomaj în numai două săptămâni, de 10 ori mai mult decât în mod normal. Biroul de statistică al țării a lansat un sondaj din care rezultă că 27% dintre firme reduc, pe termen scurt, numărul angajaților.

În Spania a existat, de asemenea, o creștere record a cererilor de șomaj, rata fiind aproape de 14% . Rata șomajului în Austria a sărit la 12%, cea mai mare de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Șomajul din Germania a crescut numai un pic în luna martie însă datele nu acoperă complet perioada în care s-au luat măsurile de carantină.

Un număr record de 470.000 de companii au solicitat sprijin salarial de la statul german, în martie - un număr care probabil va continua să crească - ceea ce sugerează că până în prezent aproximativ o cincime din forța de muncă ar putea lucra cu program redus.

Citește și: Medicii vor salva economia lumii! Este verdictul economiștilor

Întreprinderile franceze s-au grăbit să ceară ajutoare guvernamentale pentru a menține lucrătorii pe salariile întregi, obținând în același timp 84% din salariul acestora de la stat. Începând de joi, 400.000 de companii au solicitat compansații pentru 4 milioane de lucrători, adică aproximativ 20% din forța de muncă din sectorul privat francez.

Datele din țările nordice arată deja că regiunea suferă un șoc major în ocuparea forței de muncă, cu peste 800.000 de oameni care nu mai au locuri de muncă, inclusiv peste 620.000 de persoane care sunt în concedii în Finlanda și Norvegia, date care rezultă din calculele efectuate de Bloomberg.

Vârful șomajului

Șomajul din SUA urcă de la un nivel relativ scăzut în timp ce în UE de la unul mai mare. În Asia, șomajul din Japonia a fost în februarue de 2,4% dar a existat o scădere accentuată a joburilor disponibile la cel mai mare nivel din ultimii trei ani. Evenimentele recente arătat o creștere rapidă a împrumuturilor de urgență printr-un program guvernamental pentru persoanele care și-au pierdut locul de muncă sau se confruntă cu reduceri salariale.

Aproape 23 de milioane de oameni, adică o treime din populația Thailandei, s-au înregistrat pentru ajutoare sociale din partea guvernului. Subvențiile sunt destinate să acopere doar 9 milioane de oameni și vor plăti 15.000 baht (455 USD) fiecărei persoane în parte timp de trei luni.

O mare atenție se va concentra asupra Chinei, a cărei economie revine la capacitatea maximă. Rata șomajului urban de aici, conform sondajelor, a sărit la 6,2% în februarie, odată cu instituirea carantinelor și închiderea afacerilor. Aceste întreruperi au aruncat în șomaj aproximativ 8 milioane de oameni, potrivit economiștilor de la Australia & New Zealand Banking Group.

La cât de tragică această fază este pentru economia globală, perspectivele nu sunt atât de sumbre pe cât s-ar crede pentru momentul în care pandemia se va fi terminat iar cererile vor reîncepe, este de părere Peter Hooper de la Deutsche Bank. ”Vom vedea o scădere destul de rapidă a șomajului”, a conchis analistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299731.30RON
1 ETH = 14677.04RON
1 LTC = 390.71RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel