DCBusiness Homepage Vosganian vrea să știe dacă mitingul din 10 august e al Diasporei

Vosganian vrea să știe dacă mitingul din 10 august e al Diasporei

Întrebat într-o conferinţă de presă la Iaşi ce mesaj are pentru participanţii la mitingul de sâmbătă din Piaţa Victoriei, Varujan Vosganian a spus că nu el i-a chemat ca să aibă un mesaj, dar că “ar fi important de ştiut dacă într-adevăr este un miting al diasporei“.

“Amintiţi-vă că anul trecut au fost tot felul de fotografii cu români care se îmbulzeau la frontieră, şi nişte poze cu autostrăzi din China aglomerate, dar nu am sentimentul că diaspora a avut o astfel de participare care să justifice titlul de miting al diasporei. Dacă se adună mai multă lume la un loc eu am această solicitare, pe care o fac în mod egal şi jandarmilor, să nu se răspundă la provocări, să existe o desolidarizare de ambele părţi faţă de orice violenţă care ar fi acolo“, a spus Varujan Vosganian.