DCBusiness Homepage Se schimbă IAR vârsta de pensionare. Categoriile vizate

Se schimbă IAR vârsta de pensionare. Categoriile vizate

Moștenirea pensiei va fi posibilă
La trei ani de la intrarea în vigoare a legii pensiilor militarilor, autoritățile vor să o modifice din nou.

Motivul este acela că personalul militar și cel din poliție înregistrează la această oră un deficit de personal de câteva zeci de mii de oameni.

Situația este extrem de gravă în condițiile în care vorbim de militari și polițiști, ” fapt care a dus la creşterea riscurilor şi vulnerabilităţilor specifice acestui domeniu, dar şi la cheltuieli suplimentare uriaşe legate de faptul că în Iocul militarilor şi poliţiştilor care s-au pensionat ia vârste la care puteau să genereze un maximum de efort şi experienţă, instituţiile au fost nevoite să recruteze alt personal, de multe ori fără studii în domeniu şi fără experienţă”, se spune în expunerea de motive a propunerii legislative care se află la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat.

Citește și Vârsta de pensionare. O veste care va bucura foarte mulţi români

Inițiatorul invocă și reacțiile negative din societate dar și din presă în legătură cu faptul că polițiștii s-au putut pensiona la numai 40 de ani.

Conform noii modificări vârsta de pensionare a militarilor și polițiștilor ar urca la 50 de ani, pentru pensiile de serviciu anticipate.

O altă modificare propusă este cea a pensiilor de serviciu anticipate parțiale, care vor fi desființate dar și ”posibilitatea prelungirii activităţii militarilor şi poliţiştilor care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, Ia cerere, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani, urmând ca pentru fiecare an să primească un spor de 2 la sută la pensia militară de stat.”

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.