DCBusiness Homepage Reacția neașteptată a fermierilor americani în războiul comercial dintre SUA și China

Reacția neașteptată a fermierilor americani în războiul comercial dintre SUA și China

Prinşi la mijloc în disputa comercială dintre SUA şi China, fermierii americani au decis să îşi asume un risc uriaş şi să nu vândă imediat recolta de soia, ci să o depoziteze în silozuri, containere şi saci, în speranţa că în lunile următoare tensiunile comerciale se vor calma iar China, principala piaţă pentru oleaginoase, va începe din nou să cumpere soia din SUA, transmite Bloomberg. 

Vinerea trecută un bushel (1 bushel este echivalentul a 27,2 kilograme, n.r.) de soia se tranzacţiona pentru 8,87 dolari în timp ce, în urmă cu opt luni, înainte de izbucnirea războiului comercial, preţul era cu aproximativ doi dolari mai mare.

Riscurile pe care şi le asumă fermierii americani sunt mari. Deşi cotaţiile futures indică spre preţuri mai mari anul viitor, acest lucru ar putea să se schimbe în funcţie de modul cum vor evolua negocierile comerciale şi stocurile mondiale. În plus, recolta de soia ar putea să se altereze deoarece soia nu se stochează la fel de bine precum cerealele iar dacă nu este păstrată într-un mediu uscat ar putea putrezi.

Pentru unii fermieri nu există altă alegere decât să îşi stocheze recolta de soia pentru că milioane de busheli nu au unde să ajungă. Potrivit USDA, stocurile de soia ale SUA ar urma să se dubleze ajungând la aproximativ 955 milioane bushlei la finele actualului sezon. Aceasta în condiţiile în care importurile Chinei de soia din SUA s-au prăbuşit cu 90% în luna septembrie 2018 comparativ cu luna septembrie 2017.

Robb Ewoldt, un fermier din Iowa, a decis pentru prima dată în ultimii 15 ani să îşi depoziteze recolta de soia. În mod normal recolta sa era transportată pe râul Mississippi pe barje care ajungeau în Golful Mexic şi de acolo în China şi alte ţări. În acest an, Robb Ewoldt a decis să îşi depoziteze recolta de soia în silozuri, în aşteptarea unor preţuri mai mari.

"Este probabil mai avantajos să depozitezi soia în acest an decât în orice an din trecut", a spus Robb Ewoldt.

Însă spaţiile de depozitare pentru soia sunt limitate. În aceste condiţii unii fermieri au decis să îşi depoziteze recolta pe sol, riscând însă să o expună la vremea nefavorabilă. Mai mulţi fermieri au decis să depoziteze soia în saci uriaşi care se întinde pe lungimea unui teren de fotbal.

"Am auzit că există fermieri şi companii care depozitează porumb şi soia boabe în magaziile de unelte şi peşteri", a declarat recent Soren Schroder, directorul general de la Bunge Ltd., unul din cei mai mari procesatori de soia boabe din lume.

Mike Clemens, un fermier din North Dakota, este atât de disperat să găsească spaţii de depozitare încât pregăteşte mai multe containere pentru a stoca 45.000 de busheli de soia, adică jumătate din producţia fermei sale în acest an. Sarah Lovas, un alt fermier din North Dakota, a decis să închirieze containere de la un vecin pentru prima dată, în ideea de a putea stoca aproximativ 68.000 de busheli de soia. "Mi-aş fi dorit să am mai multe containere", spune Lovas. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.