DCBusiness Actualitate Cifra zilei Prognoză de creștere pentru PIB-ul Capitalei

Prognoză de creștere pentru PIB-ul Capitalei

Prognoza optimista pentru PIB-ul Capitalei
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează o creştere a Produsului Intern Brut al Capitalei cu 2,9% în 2018, la 26.865 euro/locuitor, conform Prognozei în profil teritorial, varianta de toamnă. 

În varianta de primăvară a prognozei, CNSP estima o creştere a PIB de 5,9% şi un PIB /locuitor de 27.189 euro. 

În schimb, estimarea privind creşterea câştigului salarial mediu net lunar a fost revizuită în sus, la 12,6%, acesta urmând să ajungă la 3.684 lei/salariat, faţă de 9,9%, respectiv 3.658 lei/salariat în Prognoza de primăvară. 

Numărul mediu de salariaţi va creşte cu 3,3% (4,4% estimarea anterioară), iar rata şomajului se va situa la 1,4% (1,4% anterior). 

Citește și:

Consumul şi PIB-ul per capita. Românii, tot printre ultimii din UE

Pentru 2019, CNSP preconizează o majorare a PIB în Bucureşti cu 5,1% (faţă de 5,3% în prognoza de primăvară), un PIB/locuitor de 28.886 euro, o creştere a numărului de salariaţi cu 3,2% şi o rată a şomajului de 1,3%. Câştigul salarial mediu net lunar se va majora cu 9,6%, la 4.039 lei. 

La nivel naţional, Comisia de Prognoză estimează pentru 2018 o creştere economică de 4,5%, cel mai mare avans al PIB urmând să fie consemnat în regiunea Sud-Vest Oltenia, cu 5,9%, urmată de Sud-Est şi Sud Muntenia, cu 5,6%, iar cel mai redus în Vest, cu 2,9%. Pentru regiunea Bucureşti - Ilfov CNSP estimează o creştere a PIB de 3,2% în 2018 şi 5,2% în 2019.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele