DCBusiness Actualitate Cifra zilei Problemele celor peste 100.000 de prosumatori români, facturarea. George Niculescu (ANRE): Peste 15.000 de petiții înregistrate și soluționate

Problemele celor peste 100.000 de prosumatori români, facturarea. George Niculescu (ANRE): Peste 15.000 de petiții înregistrate și soluționate

Sediul ANRE
Dificultățile de facturare a energiei electrice sunt o reală problemă pentru prosumatori, lucru care se reflectă în petițiile adunate de către Autoritatea Națioală pentru Reglementarea Energiei din acest an.

Conform declarațiilor președintelui instituției, George Niculescu, cea mai mare parte a tuturor petițiilor primite de la diferiții consumatori de energie, vin de la această categorie.

”Topul problemelor semnalate în domeniul energiei electrice: cele mai multe petiții au fost în legătură cu facturarea energiei electrice, aspecte ce țin de prosumatori și de asmenea, citirea grupurilor de măsură pe partea de distribuție”, afirmă acesta.

"În perioada de 8 luni de când am preluat mandatul de preşedinte, avem un număr de 15.620 de petiţii înregistrate şi soluţionate. Cele mai multe sunt în domeniul energiei electrice - 13.562 de petiţii, iar în domeniul gazelor naturale avem 2.051 de reclamaţii înregistrate. Ca o comparaţie, în 2021 au fost 23.778 de petiţii, în 2022 au fost 38.998 de petiţii, deci aproape 39.000 de petiţii.

”Comparativ cu anii trecuți, numărul de petiții în 2023 scade, pe de-o parte este datorită faptului că lucrurile în piața de energie au intrat pe un făgaș normal. Fiecare petiție este tratată cu seriozitate", a menţionat Niculescu.

Peste 100.000 de prosumatori români

Președintele ANRE a făcut și câteva precizări cu privire la evoluția prosumatorilor din țara noastră. 

”Dacă în 2018 aveam 601 prosumatori, în 2019, avem 905, în 2020, numărul crește la 2.257, în 2021 - 14.221, în 2022 – 40.812 iar în octombrie 2023 – 101.605 cu o putere instalată de 1.298,94 MW. Practic, la începutul anului avea 487 MW, la sfârșitul lunii octombrie această cifră. Așteptăm ca până la sfârșitul anului vom avea 1,5 GW din datele pe care le vom colecta. Astfel depășim producția celor două reactoare nucleare de la Cernavodă.”




Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Cifra zilei Vezi toate articolele