DCBusiness Homepage Rusia sparge embargoul. Un oficial, vizită la nivel înalt

Rusia sparge embargoul. Un oficial, vizită la nivel înalt

Dimitri Medvedev
Premierul rus Dmitri Medvedev se va deplasa luni în Franţa pentru o întâlnire cu omologul său francez Edouard Philippe, în prima vizită la înalt nivel a unui oficial rus pe teritoriul francez după cea a preşedintelui Vladimir Putin din 2017, au anunţat Parisul şi Moscova, relatează AFP.

Întâlnirea va avea loc la Le Havre, în nord-vestul Franţei, unde premierul francez a fost primar, "pentru o discuţie urmată de o conferinţă de presă şi de un dineu de lucru", a anunţat guvernul francez.

Conform Parisului, "întâlnirea va fi ocazia de a continua dialogul la nivel de şefi de guvern", la doi ani după summitul Putin-Macron de la Versailles, de la sfârşitul lunii mai 2017. Cei doi lideri "vor discuta despre crizele regionale, în special despre Siria şi Ucraina, şi despre chestiunile economice, în contextul unei prezenţe mari a companiilor franceze în Rusia", conform cabinetului lui Edouard Philippe.