DCBusiness Actualitate Cifra zilei Peste 19.000 de români înscriși în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 pot începe instalarea panourilor

Peste 19.000 de români înscriși în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 pot începe instalarea panourilor

Foto: Pexels.com
Veşti bune pentru cei care au accesat programul Casa Verde.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat astăzi, 2 februarie 2024, o nouă listă cu dosarele acceptate în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. În ședința Comitetului de Avizare al AFM, au fost mai aprobați aprobați 10.000 de beneficiari.

„Sunt deja peste 19.000 de viitori prosumatori care au primit aprobarea de a instala panouri fotovoltaice. Interesul pentru Casa Verde Fotovoltaice este extrem de mare și în acest an când avem un buget record de 2 miliarde de lei pentru persoane fizice. La acestea se adaugă 250 de milioane de lei pentru unități de cult și instituții publice din domeniul asistenței sociale.

Așa cum am mai spus, ne oprim atunci când vom avea panouri fotovoltaice și pe ultimul acoperiș din România”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Lista dosarelor acceptate în cadrul acestui program este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023.

Durata de implementare a proiectului este de 12 luni de la data publicării listei.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Cifra zilei Vezi toate articolele