DCBusiness Actualitate Cifra zilei Patria Bank a acordat credite de peste 15 milioane de euro către mediul privat

Patria Bank a acordat credite de peste 15 milioane de euro către mediul privat

Băncile centrale au rolul lor
Valoarea finanţărilor acordate antreprenorilor locali de către Patria Bank a depăşit, în ultimii patru ani, suma de 147 de milioane de lei, numai în 2018 suma ridicându-se la 80 de milioane de lei, potrivit datelor băncii, publicate joi.   
Patria Bank este prima instituţie bancară din Romania care a beneficiat, din 2015, de o garanţie de finanţare din partea Uniunii Europene (UE) în cadrul Programului pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EASI), garanţie acordată pentru Creditul EaSI, credit fără garanţii reale pentru afaceri mici şi foarte mici. 

Conform sursei citate, evoluţia finanţărilor prin creditul EaSI a înregistrat o creştere de peste 10% de la an la an, iar în 2018 au fost acordate împrumuturi prin acest instrument de finanţare în valoare de peste 80 milioane de lei, dintr-un total de peste 147 de milioane de lei acordate de la începutul programului. 

"Marea majoritate a clienţilor Patria Bank care au contractat creditul EaSI în 2018 sunt firme organizate sub formă de Societăţi cu Răspundere Limitată (66%), nu lipsesc însă Întreprinderile Individuale (16%) şi Persoanele Fizice Autorizate (8%). Aproximativ 61% dintre clienţi au contractat credite cuprinse între 15.000 - 25.000 de euro, în timp ce aproximativ 39% au solicitat credite până în 15.000 euro", se menţionează în comunicatul Patria Bank. 
 

Cifra zilei Vezi toate articolele