DCBusiness Homepage Operatorii telecom nu vor să împartă miliardele. Atac la ordonanța lăcomiei

Operatorii telecom nu vor să împartă miliardele. Atac la ordonanța lăcomiei

Oriunde, cu telefonul in mână
Marile companii de telefonie mobilă critică ordonanța care instituie o taxă de 3% din cifra de afaceri, care în cazul lor se ridică la peste 3 miliarde de euro, bani din care nu vor să mai dea statului nimic.

Ordonanța guvernului Dăncilă prevede o taxă de 3% din cifra de afaceri a companiilor de telecomunicaţii, ceea ce reprezintă aproape 100 de milioane de euro. Dacă acești bani erau investiţi în extinderea şi dezvoltarea reţelelor, ar fi fost altceva, spun reprezentanţii Asociaţiei.

Aceştia atrag atenţia şi asupra prețurilor pentru alocarea de spectru 5G, stabilite la un nivel exagerat de ridicat, în contradicţie cu prevederile europene.

AOMR a calculat că statul român ar trebui să încaseze, în urma licitației pentru 5G, cel puţin 3,1 miliarde de euro. La aceasta se adaugă alte 203 milioane de euro, reprezentând tarifele pentru accesul la frecvențele deja alocate sau tariful de monitorizare.

Citește și: Darius Vâlcov: Trebuie tăiată macaroana firmelor care se lăcomesc

Toate aceste taxe și tarife prevăzute de OUG 114/2018 depășesc veniturile cumulate ale tuturor operatorilor de telecomunicații mobile și fixe, pe un an. Operatorii de telefonie mobilă cer Guvernului anularea prevederilor acestui document pentru a evita destabilizarea industriei.