DCBusiness Homepage Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicusor Dan
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de relația cu SUA. 

Președintele României, Nicușor Dan, va participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii, organizată la Washington, la invitația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Anunțul a fost publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Șeful statului a precizat că România va avea calitatea de observator în cadrul reuniunii. Președintele a anunțat că va reafirma sprijinul ferm al României pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.

"Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza", a scris Nicușor Dan, președintele României, pe pagina sa de Facebook.

Sprijin pentru procesul diplomatic al ONU

Decizia participării României la aceste discuții se bazează pe susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, rezoluție inițiată de Statele Unite ale Americii.

Președintele Nicușor Dan a subliniat că România a susținut constant necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului. De asemenea, statul român a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicală de urgență destinate persoanelor aflate în situații critice.

"România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ", a mai transmis Nicușor Dan.