DCBusiness Afterbusiness NASA avertizează asupra unui asteroid ”potențial periculos”

NASA avertizează asupra unui asteroid ”potențial periculos”

4660 Nereus va ajunge în preajma planetei noastre în luna decembrie
Un asteroid uriaș, de înălțimea Turnului Eiffel, se îndreaptă spre Pământ, a avertizat NASA.

Roca spațială este de trei ori mai mare decât un teren de fotbal și este clasificată drept "asteroid potențial periculos" (PHA).

Monitorii spațiali ai NASA spun că va trece pe lângă Pământ cu o viteză de până la 4.000 km/h pe 11 decembrie - iar orice impact ar putea fi devastator.

Dar, din fericire, asteroidul de 329 de metri lungime - numit 4660 Nereus - nu reprezintă o amenințare pentru omenire.

Acesta se va deplasa la o distanță de aproximativ 3,8 milioane de kilometri de Pământ - de aproximativ zece ori distanța dintre planeta noastră și Lună.

Este mai mare decât 90% dintre asteroizi, dar mic în comparație cu cei mai mari, potrivit site-ului Space Reference.

Alertă de asteroizi

Dar asteroidul urmează să se întoarcă de încă 12 ori în următorii 175 de ani - urmând să aibă loc întâlniri mai apropiate.

Acesta orbitează în jurul Soarelui la fiecare 664 de zile și urmează să treacă din nou prin apropiere în martie 2031 și noiembrie 2050.

Citește și: Fenomenul Tunguska. Ce s-a întâmplat, de fapt, în 1908

Cel mai aproape de Pământ va fi în februarie 2060, când se va deplasa la o distanță de doar 1.207.000 km, potrivit experților.

Nereus a fost identificat în 1982 de către astronomul american Eleanor F. Helin.

Este un membru al grupului de asteroizi Apollo, cunoscut pentru faptul că traversează calea Pământului în timp ce acesta orbitează în jurul Soarelui.

Este atât de îndepărtat încât, dacă o misiune spațială ar fi lansată pentru a-l atinge astăzi, ar dura 426 de zile.

Zeul haosului

Luna trecută, un asteroid de mărimea podului Golden Gate a trecut pe lângă Pământ.

Roca - numită 1996 VB3 - a avut un diametru de 219 metri și a călătorit aproape de noi în seara zilei de 20 octombrie.

A ajuns la o distanță minimă de aproximativ două milioane de mile de planeta noastră.

Cel mai mare asteroid care a călătorit în apropierea Pământului în acest an este "2001 FO32", - cunoscut sub numele de Apophis, "Zeul Haosului".

Acesta a trecut pe lângă noi în luna martie, având un diametru estimat la 335 de metri.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele