DCBusiness Actualitate Banii tăi METEO. Cât mai durează Codul roșu și portocaliu de caniculă

METEO. Cât mai durează Codul roșu și portocaliu de caniculă

Canicula / Foto: MTI
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până miercuri inclusiv atenţionările Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă, valabile în toată ţară.

Potrivit meteorologilor, luni şi marţi, un Cod portocaliu de căldură vizează zone din Maramureş şi estul şi nord-estul Transilvaniei. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 - 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În acelaşi interval, va fi Cod roşu de caniculă extrem în peste trei sferturi din ţară. Valul de căldură va continua să se intensifice şi se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33 - 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, miercuri, 17 iulie, va intra în vigoare un alt Cod portocaliu de vreme călduroasă în Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei, unde valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33 - 37 de grade. Pe arii restrânse, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, un Cod roşu va fi în vigoare în aceeaşi zi în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral de 33 - 36 de grade. Minimele termice nu vor coborî sub 22 - 24 de grade.

ANM precizează că, în a doua parte a săptămânii, valul de căldură se va restrânge treptat şi va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă şi disconfort termic cu precădere în jumătatea sudică a ţării.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.